Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie OUG care îngroapă industria deşeurilor

OUG care îngroapă industria deşeurilor

de Cristian Anton    |   

Proiectul de ordonanţă al Ministerului Mediului privind regimul deşeurilor şi gestionarea ambalajelor este o palmă dată economiei de piaţă pentru că se creează un monopol, a declarat preşedintele Coaliţiei pentru Economie Circulară (CERC), Constantin Damov. Potrivit iniţiativei, primăriile ar prelua serviciul de colectare a deşeurilor reciclabile, fără ca proiectul să explice cum s-ar putea realiza tehnic acest lucru.

100.000 de oameni vor rămâne fără locuri de muncă dacă acest OUG va intra în vigoare

În aceste condiţii, 3.500 de firme care colectează deşeurile vor dispărea, iar o întreagă industrie, care se reglase şi mergea bine, va intra în faliment. În plus, taxele noi introduse în circuit vor duce, inevitabil, la o scumpire a aproape tuturor produselor, întrucât majoritatea sunt ambalate în materiale reciclate. „Eu, ca reciclator, văd la poarta reciclării în proporţie de 90% deşeuri de la colectorii care sunt autorizaţi de Agenţia de Protecţie a Mediului şi cam 10% de la sistemul organizat de primării”, a explicat oficialul CERC. În aceste condiţii, este evident că industria de reciclare va sucomba, din moment ce primăriile asigură doar o foarte mică parte din deşeurile necesare. Naţionalizarea acestei industrii, prin trecerea ei în subordinea primăriilor, va duce România în situaţia de a nu mai putea atinge ţintele impuse de UE până în 2020: reciclarea a 60% din deşeurile produse şi maxim 50% din deşeuri depozitate, au adăugat reprezentanţii CERC.


 

Subiecte în articol: oug distruge industria deseurilor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri