Trăiesc mult timp departe unul de celălalt, dar legătura dintre ei este foarte puternică. Ovidiu Lipan se simte în România ca peștele-n apă și tot ce mișcă, râul, ramul, îi e prieten și-l stimulează în creație. Alexander este fascinat de forța tatălui său și-l urmează, fără a-l copia. Învață unul de la celălalt și amândoi de la viață. Vacanțele și le îmbină cu timpul pentru creație, liniștea creează cele mai plăcute conversații, iar muzica este în tot și-n toate. Pe terasa Harlequin, de la Mamaia, la prietenul și colaboratorul Stelu Enache, pe malul lacului Siutghiol, tatăl și fiul s-au regăsit reflectați unul în imaginea celuilalt, așa cum nu se văzuseră până în ziua interviului nostru.
Reporter: Cum ați descrie relația dintre voi doi?
Ovidiu Lipan: Noi trăim în mai multe lumi, dar avem o unitate și un dor nemărginit de a fi cât mai des împreună. Alexander trăiește în Germania, are scena lui de muzică, iar eu trăiesc mai mult în România. Aici respir aerul care pe mine mă completează. Îmi dă aripi, creez și îmi face mare plăcere, cu toate lucrurile care se întâmplă, cu tot show-ul mediatic de vodevil din televiziuni, pe care nu l-aș fi avut nicăieri pe planetă. Ce am trăit în anii aceștia, din 2000 până în 2016 în România este o este un spectacol de variete continuu.
Alexander Lipan: Cred că este foarte ușor să răspund, pentru că este o relație tipică între tată și fiu, dar, pe de altă parte, nu este. El este tatăl meu, eu sunt fiul și suntem la fel. Avem un respect puternic unul față de celălalt, suntem ca frații, suntem cei mai buni prieteni, suntem și muzicieni și cântăm împreună.
Reporter: Cum a-nceput pasiunea pentru muzică?
Ovidiu Lipan: Am spus-o de multe ori; eu m-am născut într-o familie unde bunicul meu era percuționist și aveam chiar tobe făcute de el în casă. Am învățat să merg, ținându-mă de tobe și a fost inevitabil să nu creez o relație foarte puternică între mine și instrumente. Astfel s-a dezvoltat acest spirit de a face ceea ce am înțeles că trebuie să fac în viață. Puteam să fac multe alte lucruri, dar am rămas la ceea ce mă pasionează. Am simțit că trebuie să fac acest lucru și am încercat să fac performanță.
Alexander Lipan: Este interesant, pentru că nu-mi amintesc exact cum a început. A fost mereu acolo. Când eram copil, am bătut mereu la tobe. Muzica este ca dragostea: te îndrăgostești, ești prins, apoi te căsătorești, faci copii. Muzica este ca viața, este ca dragostea. Eu îmi amintesc doar că am descoperit mai întâi tobele, apoi, în pivnița casei am găsit o chitară și acela a fost momentul în care am intrat în contact cu chitara, care a fost prima mea dragoste. Muzica a fost întotdeauna dragostea mea.
Reporter: Credeți că notorietatea părintelui pune presiune pe copil?
Ovidiu Lipan: Presiune în niciun caz. El a înțeles că eu sunt cunoscut în România, și în Germania am avut concerte unde el venea când era mic. Vedea cum bat la tobe și așa s-a dezvoltat și în subconștientul lui imaginea asta și a lucrat.
Alexander Lipan: Nu. Când eram copil băteam la tobe împreună și niciodată nu m-a forțat să învăț ceva anume. Aveam tobele în subsol, puteam să cânt, m-am apropiat de muzică singur. A fost totul natural, nu s-a întâmplat pentru că așa a vrut tata.
Reporter: Dacă nu era Ovidiu Lipan tatăl tău, ai fi ales o carieră în muzică?
Alexander Lipan: Asta este dificil de spus, pentru că nu știu exact de unde provine dragostea mea pentru muzică. Poate s-a întâmplat pentru că el este tatăl meu. Mai întâi mi-am dorit să devin avocat, dar apoi am găsit chitara și cel mai bun lucru a fost să cânt la chitară și nu am mai simțit pasiune pentru altceva. A fost foarte simplu.
Reporter: Ce alte pasiuni aveți în comun?
Ovidiu Lipan: Suntem savuratori, în primul rând. Savurăm muzica bună, mâncarea bună, ne plac femeile... nu suntem afemeiați! Suntem foarte conservatori, avem un filon foarte clasic de a percepe femeia, dar, sigur, nu avem ochelari de cal. Ne place să ne uităm și să admirăm.
Alexander Lipan: Aș putea să repet ceva din ce a spus tatăl meu... Mâncarea... gătitul – pentru că el este un foarte bun bucătar – și femeile. Îmi plac toate femeile. În comun mai avem momentele în care ne relaxăm și savurăm tot ce este frumos.
Reporter: Faceți o paralelă între generații. Cum erau concertele din România și din alte țări europene în anii '70, apoi în anii copilăriiei lui Alexander, și cum sunt astăzi?
Ovidiu Lipan: România mi-a deschis un canal de creație muzicală unde am aprofundat filonul etno arhaic și am realizat compoziții care au rămas în memoria publicului și se vor asculta în continuare, cum ar fi Tango Toledo, Balerina, pe care și acum le cântăm cu Rona Hartner. Textul este în franceză, se cântă și internațional și a avut succes internațional cu Fanfara Zece Prăjini, apoi cu Stelu Enache, Bachița. Complexitatea muzicii de astăzi este atât de diversă și se regăsesc mult mai multe planuri artistice pentru a se prezenta. E o spirală culturală și emoțională, cu încărcătura timpului actual, care, după cum vedem, aduce o altă formă de a te bruia, de dimineață până seara cu 200 de piese, care de fapt este una singură. Se copiază una după alta, au același schelet, și este obositor. Nu mai avem starea de a percepe un text, este foarte fragmentată. Este o nouă formă de a percepe muzica. Tineretul este foarte complex și mulți dintre tineri ascultă acum Gică Petrescu la petreceri. Hiturile care au existat sunt iar actuale. Culturile s-au întrepătruns. Muzica pe care o prezint în România are nuanțe evreiești, țigănești, slave, grecești, macedonene, are o altă încărcătură și cu asta aș vrea să mă prezint în lume și să arăt un spirit multicultural românesc prin muzica pe care o fac și am compus-o. Să fie perceput de urechile occidentale, pentru că muzica tradițională e mai greu de perceput, dar dându-i o tentă de muzică pop a fost asimilată foarte bine.
Alexander Lipan: Depinde de muzică. La concertele de muzică simfonică, totul a rămas neschimbat. Stilurile noi se reinventează. DJ-ii, de exemplu. Am un mare respect pentru cei care fac show-uri de acest fel și devin idolii publicului. Este un amestec în muzica live. Depinde de stil. Eu merg la concerte rock. Interesant este că nu mai contează foarte mult ce cânți, în final fiecare cântă ce îi place și aproape totul, orice amestec de stiluri este posibil.
Reporter: La ce fel de valori v-ați raportat, în general, în viață, dar și în muzică?
Ovidiu Lipan: Eu am avut o viață de alergător singuratic de cursă lungă. Și acum încerc să las în urmă energiile care mă încarcă negativ. Merg și acum către necunoscutul acesta, pentru a găsi diferite forme care să mă împlinească și să-mi dea o stare creativă. Sigur, cumva, fiind propriul meu șef, m-am certat singur, am suportat consecințele singur, laurii mi i-am dat singur. Am senzația că trăiesc mai multe personaje. După o luptă interioară, încerci toată viața să te cunoști pe tine însuți și să-ți găsești un echilibru. Viața trebuie trăită. Trebuie să te arunci în extreme în ea, să simți pulsul și numai așa ai o percepere și un punct de vedere personal. Sigur că m-am îndrumat în stilul acesta în viață și am ajuns bine. Cu respect pentru ceilalți, cu munca fiecăruia dintre noi, cu altă viziune. Mulți ajung în depresie pentru că nu știu să se deslușească pe ei înșiși. Să-ți găsești o liniște a sinelui și să percepi momentul în care poți să faci ceva. Educându-mă în stilul acesta nu am fost supus unei forme induse de un regim, de o grupare. Am încercat să-mi trăiesc viața singur. Mă simt foarte bine așa și pot să mă uit în oglindă fără să mă sperii.
Alexander Lipan: Este simplu: Sting i-a spus o dată fiicei lui: Fii bună cu oamenii, fii punctuală, fii pregătită și n-o da-n bară!... Este simplu, dacă ești aproape de prieteni, dacă ești mereu bun cu oamenii și ți-i faci pe toți prieteni, în muzică și în viață. Cel mai bun lucru este să cânți pentru prietenii tăi. Lucrurile mărunte, precum un copac sau o frunză, lucrurile mărunte din viață și cele din muzică, micile melodii, micile idei, micile sunete trebuie ascultate cu atenție, pentru că fiecare poate aduce un moment special. Toți suntem conectați în muzică și în viață.
Ovidiu Lipan: Este un răspuns și pentru mine, pentru că întrebările acestea noi nu ni le-am pus, dar parcă aud aceeași voce și simt același spirit. Același fel de a percepe viața și muzica. Are în el stofă pentru a reuși. Bunica mea a gătit tot timpul pentru toată lumea, la noi mâncarea era pe masă pentru toți prietenii. Prietenia era pe primul plan. Cred că ea ne-a spălat păcatele la generații întregi, așa că nu avem decât să găsim calea.
Reporter: Descrieți momentul în care admirația față de tatăl tău/fiul tău a atins apogeul.
Ovidiu Lipan: Am rămas surprins când a-nceput să vorbească olandeza perfect, cu un prieten de-al meu. A studiat în Olanda. Vorbrește și engleză, franceză, germană. Românește nu prea a învățat. Dar acela a fost un moment foarte interesant, când am văzut ce talent are. M-a impresionat și talentul muzical. Și acum lucrez cu el niște ritmuri complexe, vorbim și despre muzică, ne completăm. Videoclipul pe care l-a scos acum în Germania mi-a dat certitudinea că va face o carieră frumoasă.
Alexander Lipan: Au fost două momente. Primul a fost acum câțiva ani, când mi-am dat seama cât de mare baterist este, la un concert Phoenix, aici, în România, la Sala Palatului. A avut o performanță de patru ore și jumătate de show rock. Mă întrebam de unde vine toată acea energie, eu fiind mult mai tânăr decât el. M-a impresionat cu adevărat. Celălalt moment a fost la munte, cred că dădea un interviu și a spus: „Ascultă copacii! Este cea mai bună muzică! Acesta este cel mai bun spectacol!” M-a impresionat foarte mult.
Ovidiu Lipan: E o trăire interesantă. Interviul acesta ne face să descoperim niște legături speciale.
Reporter: Cum caracterizați legătura între generații, mai ales în muzică?
Ovidiu Lipan: Trebuie să existe acceptare din partea acelora care au trăit succesul, care au avut publicul de partea lor. Dacă nu te adaptezi și nu faci față curentului, să fii sigur că există și o nișă pentru muzica pe care o faci. Fără ce a fost făpcut, nu poți crea ceva nou. Există o legătură, nimic nu e nou sub soare, dar trebuie să lași loc tinerilor săs se dezvolte. Noi trebuie să fim deschiși și să îndrumăm tinetrii. Eu încă trăiesc o copilărie târzie, dar am o legătură foarte specială șia sta face ca noi să înțelegem altfel lucrurile.
Alexander Lipan: Cred că muzica este o legătură și este interesant că din unele puncte de vedere, sunt perspective diferite, de la o generație la alta. Observ cum și eu cânt cu oameni mai tineri decât mine și devin puțin conservator.
Reporter: V-ați aflat în roluri de profesor/elev? Cum a funcționat această relație?
Ovidiu Lipan: Niciodată. Eu nu învăț pe cineva, eu fac un lucru care mie îmi face o plăcere extraordinară. Las să lucreze firescul și în legătura dintre noi. Noi avem o legătură puternică prin lună. I-am spus să se uite la lună când îi este dor de mine, pentru că la aceeași lună mă uit și eu și astfel se va crea o legătură între noi.
Alexander Lipan: Am învățat multe de la el. Poate și el a învățat de la mine ceva, dar amândoi am învățat de la viață.
Reporter: Care credeți că este cea mai mare realizare a ultimilor 26 de ani din România, dar și cel mai mare eșec?
Ovidiu Lipan: Cred că sunt atât de apropiate, încât ne pierdem ușor, ușor identitatea. Lucrăm la ceea ce înseamnă capital și nu la bază, la spirit și ceea ce înseamnă locul acesta minunat care este Româmnia. Nu ne regăsim ca identitate, trăim o himeră, tradiția și tot ce înseamnă forma arhaică a acestui popor, dragul de a vorbi limba română și de a se simți bine s-a pierdut. Românii nu se mai simt bine în pielea lor, pentru că s-a creat un dezechilibru din neperceperea a ceea ce înseamnă democrație și capitalism. E o realizare, cu un mare eșec, pe un drum greșit. Noi trebuie să ne regăsim, să ne simțim energetic fiecare familia. Sunt niște criterii de bază. Se întâmplă lucruri care nu mai au o bază, nu mai au o susținere. Nu avem o percepere a timpului și a spațiului, suntem influențați pe plan mondial și ne uităm mereu în curtea vecinului... avem acea problemă cu capra... Ar trebui să fim foarte hotărâți, să știm să ne organizăm spațiul acesta românesc. Încet, încet, n-o să mai luăm toate porcăriile din vest și va trebui să revenim la o formă de gândire românească.
Reporter: În final, un mesaj pentru cititorii Jurnalului Național.
Ovidiu Lipan: Jurnalul Național a fost de atâția ani alături de români, cu noutăți, interviuri de mare clasă, cu lucruri frumoase, care au încercat să nu manipuleze, ci să creeze o stare de bine. Pentru mine a fost și rămâne un ziar important, chiar dacă acum on-line-ul este foarte puternic. Are șanse, pentru că voi vă detașați mult de ceea ce înseamnă un ziar cumpărat de un partid politic.
Alexander Lipan: Luați-o ușor și fiți fericiți, pentru că viața este scurtă. Nu este ceva superficial, ci chiar foarte profund. Încercați să găsiți fiecare lucru bun, să fiți mulțumiți cu orice se întâmplă pe această planetă. Fiți fericiți și mulțuimiți cu tot ceea ce vi se întâmplă în fiecare zi și astfel veți avea fiecare zi norocoasă!
Reporter: Faceți, pentru un minut, schimb de roluri. Ce v-ați spune? Ce ai fi avut nevoie să auzi de la tatăl tău/fiul tău?
Ovidiu Lipan: Ți-aș spune: dragă papa, tu rămâi o necunoscută pentru mine. Ești atât de diferit și de complex, încât trebuie să mai am o viață să te cunosc. M-aș bucura mult mai mult de anturajul feminin, sunt numai fete frumoase în jurul lui. Câteodată îmi spun: Lipan, trebuie să rămâi în forță! Cum am mai spus-o, copiii cresc, iar noi nu îmbătrânim.
Alexander Lipan: Ia-o ușor, nu fi atât de mândru!
„Am făcut un lucru bun. Sunt împăcat. Cred că în momentul în care dăruiești, primești și înapoi și trebuie să știi să creezi armonie în jurul tău, să știi să-ți ții prietenii aproape”, Ovidiu Lipan
„Toți cei care cântă ajung la un moment dat bătrâni și conservatori, în timp ce cei mai tineri încearcă să inoveze. Tinerii sunt creativi. De aceea trebuie să se îmbine cele două energii”, Alexander Lipan.