Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR) reprezintă un sprijin real pentru fermierii din România și pentru foarte multe tipuri de proiecte care au nevoie de finanțare, în agricultură. FGCR este primul fond de garantare din România dedicat agriculturii. De peste 20 de ani, FGCR susține dezvoltarea agriculturii și mediului rural. Am stat de vorbă cu Alina Mihaela Toma, preşedinte director general al FGCR, despre cele mai importante proiecte care au primit sprijinul din partea fondului de garantare și despre beneficiile pe care le au agricultorii, datorită acestui mecanism.
Care sunt cele mai frumoase povești de succes ale celor care au apelat la Fondul de Garantare a Creditului Rural?
Alina Mihaela Toma: Profit de această ocazie pentru a face cunoscut faptul că FGCR are un portofoliu de produse complex. Cu alte cuvinte, pe lângă poveștile de succes ale agricultorilor sunt multe alte proiecte care s-au realizat, neavând ca beneficiari exclusiv agricultori. Astfel, Fondul de Garantare a Creditului Rural acordă garanții în favoarea băncilor și a altor instituții finanțatoare cu care are încheiate Convenții de lucru, pentru garantarea creditelor sau altor tipuri de finanțări pe care acestea le acordă beneficiarilor publici ai FEADR, sau celor asimilați acestora, pentru realizarea proiectelor de investiții finanțate din PNDR. În acest caz, garanția FGCR poate acoperi până la 100% din valoarea finanțării, de asemenea, FGCR acordă garanții pentru creditele dedicate finanțării proiectelor beneficiarilor privați ai PNDR și POPAM. Îmi este foarte greu să nominalizez câteva povești de succes dintre cele peste 119.000 de garanții acordate, deoarece fiecare dintre cele peste 98% din proiectele susținute de FGCR au fost realizate așa cum s-a dorit și reprezintă, în sine, o poveste de succes. Îmi pare rău că nu puteți vizualiza parcursul realizării unor astfel de proiecte. Este impresionantă această devenire, de la gând și punerea lui pe hârtie, până la finalizarea obiectivului. Ca parteneri, suntem onorați să fim alături de cei care merg pe acest drum, deloc ușor. Aș putea da câteva exemple din diferite domenii. Pensiunea Dealul Verde, din localitatea Porumbacu de Sus, județul Sibiu, un concept inovativ din domeniul turismului. O realizare arhitecturală de excepție, care este o combinație între stilul arhaic și cel postmodernist. Fermele Ecologice Silvania, unde o mână de ardeleni din județul Sălaj cu spirit anteprenorial s-au asociat și au implementat o serie de proiecte care s-au concretizat într-un lanț integrat de obținere a produselor sănătoase, pornind de la sămânța din brazdă, până la produsul de pe raft. Un alt exemplu ar fi cel al unei familii entuziaste din județul Galați, care a înființat o plantație de nuci, pe o suprafață de 11 de hectare, unde funcționează sisteme de irigații moderne, cu lagună de retenție a apei, puțuri forate, independentă energetic, prin adoptarea de soluții verzi - turbină eoliană și panouri fotovoltaice. Am vorbit despre proiecte finalizate, dar, în prezent, derulăm multe alte proiecte care sunt convinsă că vor fi de succes.
Care sunt cele mai importante avantaje pe care le aduce FGCR agricultorilor?
Alina Mihaela Toma: În primul rând, FGCR facilitează accesul rapid la finanțare. Din experiența pe care o am, fiind parteneri pe durata întregului proces de dezvoltare a unei afaceri, se întâmplă ca nevoia de dezvoltare rapidă să exercite o presiune asupra sustenabilității proiectului, din punct de vedere financiar, iar aici, rolul nostru devine foarte important. Tocmai de aceea, am simplificat procedura de lucru, am scăzut comisionul, am operaționalizat sisteme informatice care facilitează comunicarea cu instituțiile finanțatoare, având ca scop unic scurtarea timpului de răspuns. În majoritatea cazurilor, solicitarea făcută de instituțiile finanțatoare este aprobată în 24 de ore. Mai ales în agricultură este esențial accesul rapid la finanțare. Poate că în acest domeniu, mai mult decât în oricare altul, parafrazând un fiu al satului românesc, pot spune că... timpul nu are răbdare.
Care sunt cele mai frecvente situații în care fermierii apelează la FGCR?
Alina Mihaela Toma: Din exemplele anterioare, vă puteți da seama că solicitările sunt foarte variate, însă finanțarea capitalului de lucru reprezintă o pondere însemnată. Anticipând cererile venite din piață, am completat portofoliul de garanții oferit de FGCR cu un nou produs: garanții pentru credite de valori reduse - de maximum 500.000 de lei -, cu grad de acoperire cu garanții mai mic de 100%. Astfel, în baza Convențiilor încheiate cu MADR, Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA acordă garanții în favoarea instituțiilor finanțatoare cu care are încheiate Convenții de lucru și pentru garantarea creditelor de valori reduse, de maximum 500.000 de lei, cu o dobândă mai mare decât ROBOR 6M + 2 p.p. și cu grad de acoperire cu garanții colaterale mai mic de 100%. Garanția FGCR poate acoperi până la 80% din valoarea creditului aprobat, iar în structura de garanții, instituția finanțatoare va include cel puțin un contract de fidejusiune încheiat cu împrumutatul persoană fizică sau cu una dintre persoanele fizice, având calitatea de acționar, asociat, administrator sau reprezentant legal al beneficiarului, în funcție de tipul entității juridice împrumutate, și cel puțin un contract de garanție imobiliară, mobiliară sau personală.
Ce impact are criza sanitară COVID asupra activității FGCR?
Alina Mihaela Toma: Încă de la început am luat toate măsurile care se impuneau pentru a crea cadrul necesar funcționării la parametri maximi ai mecanismului financiar în care suntem parte integrantă, conștienți fiind că partenerii noștri din agro business au nevoie de finanțare. Per ansamblu, anul trecut portofoliul de garanții a crescut atât numeric, cât și valoric, comparativ cu anul 2019. Totodată, un indicator important al evaluării performanței îl reprezintă rata de default. Faptul că, în 2020, indicatorul la care am făcut referire nu a înregistrat fluctuații majore, verifică în mod obiectiv afirmația pe care am făcut-o referitor la proiecția despre viitor.
Prin ce mecanism se realizează parteneriatul win-win în relația cu FGCR?
Datorită respectării regulilor unui business de succes. Plus valoarea realizată de beneficiarul finanțării se constituie în condiție esențială a dezvoltării pe toate palierele. Orice activitate economică inițiată are un obiectiv strategic final: profitul. Într-un parteneriat onest, rezultatul este obținut printr-un efort conjugat. De exemplu, faptul că în portofoliul de creditare al unei bănci agricultura rămâne un segment important, demonstrează cu prisosință că acest sector al economiei îndeplinește criteriile de performanță.
S-a demonstrat că am anticipat corect cererea din piață, deoarece, în prezent, este unul dintre cele mai căutate produse.
Alina Mihaela Toma, preşedinte director general al FGCR
FGCR este o instituție privată care s-a constituit în februarie 1994 ca o societate comercială pe acțiuni, în urma negocierilor Comisiei Comunității Europene și Guvernul României. Acționariatul FGCR-IFN S.A. este majoritar privat, compus din participarea a trei bănci comerciale cu cote egale: BRD Groupe Societe Generale, BCR și Raiffeisen Bank, precum și statul român, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Fondul de garantare a primit distincția TOP 100 firme de succes. În anul 2006, Fondul de Garantare a Creditului Rural s-a înscris ca IFN și, începând cu data de 30 iulie 2007, a fost înregistrat de Banca Națională a României în Registrul Special BNR și în Registrul General BNR. FGCR-IFN S.A. este membru, din anul 2002, al Asociației Europene a instituțiilor de Garantare (AECM) ce reunește peste 42 de organizații membre care operează în peste 26 de țări ale UE, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Rusia și Turcia. Membrii Asociației sunt fonduri mutuale, scheme de garantare a sectorului privat, precum și instituții publice sau private, care sunt fie fonduri de garantare, fie bănci de dezvoltare cu divizie de garantare. Toți au în comun misiunea de a sprijini IMM-urile, în vederea finanțării de către instituțiile financiare, prin garantarea creditelor acestora.
FGCR a acordat peste 119.139 de garanții, în valoare de peste 11,15 miliarde de lei, pentru finanțări de 16,51 miliarde de lei. Peste 3.000 de garanții au fost acordate beneficiarilor PNDR 2007-2013, în valoare de 4 miliarde de lei, pentru proiecte de 5 miliarde de lei. Fondul a fost unic gestionar al schemelor de garantare cu finanțare europeană din PNDR 2007-2013, totalizand un portofoliu de garanții de circa un miliard de lei.
OBIECTIVE FGCR – IFN S.A.
Facilitarea accesului la finanțare al producătorilor agricoli privați și procesatorilor privați de produse agricole
Facilitarea obținerii de către beneficiarii publici ai FEADR a avansurilor necesare implementării investițiilor prevăzute în contractele de finanțare nerambursabilă încheiate cu AFIR
Sprijinirea absorbției fondurilor europene alocate României prin PNDR, POPAM
Sprijinirea consolidării exploatațiilor agricole și dezvoltării mediului rural
Stimularea dezvoltării pieței funciare.