Jurnalul.ro Ştiri Observator Pacienţii aflaţi în comă ar putea experimenta o stare de conştienţă chiar înainte de deces - studiu

Pacienţii aflaţi în comă ar putea experimenta o stare de conştienţă chiar înainte de deces - studiu

de Redacția Jurnalul    |   

Tiparele ciudate ale undelor cerebrale descoperite la pacienţii aflaţi în comă pe moarte sugerează că aceştia ar putea experimenta o stare de conştienţă trecătoare cu câteva momente înainte de moarte.

Oamenii de ştiinţă s-au întrebat dacă nu cumva elementele comune ale acestor experienţe indică un proces biologic fundamental care stă la baza lor.

Noul studiu, publicat luni în revista PNAS, oferă primele dovezi ale unei creşteri a activităţii cerebrale corelate cu conştienţa la pacienţii aflaţi în comă pe moarte.

„Modul în care o experienţă vie poate apărea dintr-un creier disfuncţional în timpul procesului de moarte este un paradox neuroştiinţific", a declarat într-un comunicat coautorul studiului, George Mashour de la Universitatea Michigan din SUA.

În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă au identificat patru pacienţi în comă şi fără reacţie care au murit din cauza unui stop cardiac în spital, în timp ce se aflau sub monitorizare EEG a activităţii cerebrale, potrivit Independent.

S-a stabilit că pacienţii nu mai puteau fi ajutaţi medical şi, cu permisiunea familiilor lor, au fost deconectaţi de la aparate de menţinere a vieţii.

Atunci când a fost îndepărtat suportul ventilator, doi dintre pacienţi au prezentat o creştere a ritmului cardiac, împreună cu o creştere a activităţii undelor cerebrale „gamma”, considerată cea mai rapidă activitate cerebrală şi asociată cu conştienţa.

Cercetătorii au detectat, de asemenea, activitate în aşa-numita „zonă fierbinte” a corelaţiilor neuronale ale conştienţei, joncţiunea dintre lobii temporal, parietal şi occipital, prezentă în partea din spate a creierului.

Studiile anterioare au descoperit că această zonă a creierului este legată de visare, halucinaţii vizuale în epilepsie şi stări modificate de conştienţă în alte studii asupra creierului.

În timp ce cei doi pacienţi au avut rapoarte anterioare de crize convulsive, niciuna nu a fost observată în timpul orei de dinaintea decesului lor.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, ceilalţi doi pacienţi nu au prezentat aceeaşi creştere a ritmului cardiac în momentul în care au fost deconectaţi de la aparatele de menţinere a vieţii şi nici nu au avut o activitate cerebrală crescută.

Deoarece dimensiunea eşantionului studiului a fost foarte mică, cercetătorii avertizează împotriva unor remarci concludente cu privire la implicaţiile cercetării, dar au adăugat că descoperirile sunt „cu siguranţă interesante” şi oferă un nou cadru de înţelegere a conştienţei la oamenii pe moarte.

De asemenea, este imposibil de ştiut cu exactitate ce au trăit pacienţii, deoarece aceştia nu au supravieţuit.

Cele mai recente cercetări urmează unui studiu de referinţă de anul trecut, care a implicat activitatea cerebrală a unei persoane pe moarte şi care a dezvăluit modele în jurul momentului morţii similare cu cele din timpul viselor şi al rememorării.

În acest studiu, oamenii de ştiinţă analizau undele cerebrale ale unui pacient de 87 de ani, bolnav de epilepsie, pentru a detecta crizele cu ajutorul unui dispozitiv EEG, însă pacientul a suferit un atac de cord şi a murit în mijlocul cercetării.

O analiză a înregistrărilor EEG a arătat că, în timp ce persoana era pe moarte, a existat o creştere a activităţii undelor cerebrale gamma, ceea ce i-a determinat pe oamenii de ştiinţă să speculeze că bărbatul de 87 de ani ar fi putut face o „ultimă reamintire a vieţii”.

„Având în vedere că cuplarea încrucişată dintre activitatea alfa şi gamma este implicată în procesele cognitive şi în reamintirea memoriei la subiecţii sănătoşi, este intrigant să speculăm că o astfel de activitate ar putea susţine o ultimă „reamintire a vieţii" care ar putea avea loc în starea de moarte apropiată", au scris cercetătorii în studiul anterior.

Cele mai recente descoperiri evidenţiază, de asemenea, necesitatea de a reevalua rolul creierului în timpul stopului cardiac, au declarat oamenii de ştiinţă.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: pacient coma
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri