Jurnalul.ro Ştiri Locale Un pacient a murit după ce s-a aruncat de la etajul 1 al spitalului din Roman

Un pacient a murit după ce s-a aruncat de la etajul 1 al spitalului din Roman

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat a murit după ce s-a aruncat, miercuri seara, de la etajul 1 al unui spital din Roman.

Polițiștii din Roman au fost sesizați prin apel 112, miercuri seara, de reprezentantul unui spital cu privire la faptul că un pacient s-ar fi aruncat de la etajul unu al unității.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că este vorba de un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Roman.

Ulterior, personalul medical a declarat decesul bărbatului, cadavrul fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț în vederea efectuării necropsiei.

Din primele verificări, nu au rezultat suspiciuni de comitere a vreunei infracțiuni contra vieții, cu intenție.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

spital Roman

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: pacient spital Roman decedat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri