Jurnalul.ro Ştiri Social PACT dezaprobă relaxarea pedepselor pentru hărţuirea sexuală

PACT dezaprobă relaxarea pedepselor pentru hărţuirea sexuală

Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) solicită modificarea proiectului de lege a prevenţiei, în sensul eliminării posibilităţii sancţionării doar cu avertisment a unor contravenţii precum hărţuirea sexuală. 

Precizările au fost făcute după ce joi Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a pus în dezbatere publică proiectul de lege al prevenţiei, prin care 333 de contravenţii vor fi sancţionate doar cu avertisment şi nu cu amendă, la prima abatere. 

"În actuala formă a proiectului de lege, ar fi scutite de amendă contravenţii grave precum hărţuirea sexuală a angajaţilor, discriminarea de către angajator a persoanelor de un anumit sex, comercializarea de lucrări ştiinţifice, depăşirea adaosurilor maxime stabilite prin hotărâri ale Guvernului de către operatorii economici sau neînmânarea bonului fiscal clientului de către operatorul aparatului de marcat electronic fiscal şi/ sau neeliberarea facturii la solicitarea clientului. PACT consideră că aceste contravenţii reprezintă abateri grave care trebuie descurajate şi sancţionate prompt, iar regimul pedepselor pentru acestea nu trebuie sub nicio formă relaxat", a precizat Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor, prin intermediul unui comunicat. 

Conform sursei citate, hărţuirea sexuală în România reprezintă un fenomen "cu adevărat îngrijorător". Sunt citate în acest sens studii realizate în UE, potrivit cărora procentul femeilor care raportează cazuri de hărţuire sexuală atinge aproape 81% în ţări care dispun de o legislaţie clară, precum Danemarca şi Elveţia, în timp ce în România acest procent este de doar 17%. 

"Totodată, spre deosebire de România, unde hărţuirea sexuală este pedepsită doar dacă se manifestă la locul de muncă sau în cadrul altor relaţii de putere, în state precum Portugalia şi Franţa aceasta este considerată ilegală atât în locurile publice (de ex. pe stradă), cât şi în privat. În Franţa, hărţuirea sexuală stradală este clar definită drept orice remarcă cu conotaţie sexuală, cuvinte provocatoare sau defăimătoare, pedeapsa pentru acestea fiind de doi ani de închisoare plus o amendă de 30.000 de euro. În cazurile mai grave, precum atingeri nepermise, sancţiunile cresc la suma de 45.000 euro şi trei ani de închisoare. În cazul Portugaliei, hărţuirea sexuală verbală este pedepsită cu o amendă de 120 de euro şi un an de închisoare", a precizat PACT. 

În comunicat se menţionează că, deşi doar 17% din femei raportează cazuri de hărţuire sexuală, în urma studiilor efectuate s-a constatat că un procent de aproximativ 30% din populaţia feminină a ţării a trăit astfel de experienţe din partea partenerului sau a altei persoane. Totodată, 77% dintre respondente considerau că acest tip de hărţuire este răspândit şi foarte răspândit, iar 28% declarau că au în cercul de rude şi prieteni victime ale violenţei. 

"În urma acestor studii, putem deduce că cifra reală a femeilor hărţuite sexual în România este mult mai mare. Cercetările arată de asemenea că 40 - 60% dintre femeile angajate şi acelaşi procent de studente/ eleve sunt afectate de hărţuire sexuală, cel puţin o dată pe parcursul vieţii", a precizat Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor. 

Totodată, PACT propune introducerea unui ordin de protecţie în regim de urgenţă împotriva agresorilor, dar şi desfăşurarea unor campanii de informare pentru ca acest tip de comportament să fie descurajat, iar publicul larg să fie mai deschis şi mobilizat pentru a lupta împotriva hărţuirii sexuale de toate felurile. 

"Sancţionarea unei astfel de contravenţii doar cu avertisment nu va soluţiona problemele de fond, ci va duce la o scădere tot mai mare a plângerilor şi raportărilor pentru astfel de cazuri regretabile", a conchis PACT. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri