Jurnalul.ro Special Anchete Palatul face achiziții directe, ca la piață. Ce a cumpărat Cotroceniul de 1 milion de euro

Palatul face achiziții directe, ca la piață. Ce a cumpărat Cotroceniul de 1 milion de euro

de Ion Alexandru    |   

Conform unei sinteze a achizițiilor directe făcute de Administrația Prezidențială în ultimele trei luni ale anului 2022, instituția condusă de Klaus Iohannis a cheltuit nu mai puțin de 1.009.032,3 euro cu TVA.

 Este vorba despre cumpărături făcute fără vreo procedură concurențială de achiziție publică și care vizează peste zece categorii de produse sau de servicii. Pe lista acestor cumpărături, pe care o vom detalia în amănunt în cele ce urmează, Președinția României a plătit suma în cauză pe lucrări de reabilitare a pietrăriei, steaguri și drapele, produse de papetărie și de protocol, fructe, legume și produse alimentare, dar și pe piese de mobilier. S-a cheltuit numai pe paturi, saltele, mese, scaune, o bucătărie echipată, un lampadar și un frigider suma de aproape o jumătate de milion de lei. Alte echipamente electrocasnice, dar și echipamente pentru restaurant au mai înghițit 831.668 de lei. Iar alți 177.252 de lei s-au dus pe aranjamente florale, semințe și alte asemenea.

Este vorba despre cumpărături directe, aflate în evidențele SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) efectuate de către Administrația Prezidențială în intervalul 1 octombrie – 31 decembrie 2022, adică în ultimul trimestru al anului trecut. Conform acestei liste, sunt centralizate nu mai puțin de 164 de cumpărături, care se ridică la o sumă totală de 4.154.838,81 de lei fără TVA, respectiv la 4.944.258,2 lei cu TVA inclusă, ceea ce înseamnă 1.009.032,3 euro. În doar trei luni. Aici nu intră achizițiile publice făcute prin organizarea unor proceduri concurențiale de ofertare sau prin licitație publică, despre care „Jurnalul” a scris, în această perioadă.

 

Reabilitarea pietrăriei și împrejmuirea porților

 

Cea mai costisitoare categorie de cumpărături directe a Președinției este cea a achiziției de lucrări de reparații, care a înghițit nu mai puțin de 960.205,14 lei fără TVA. Vorbim de șapte achiziții directe. Astfel, au fost contractate lucrări de reparare a jgheaburilor și burlanelor, lucrări de împrejmuire a porților, lucrări de reabilitare și modernizare a împrejmuirii porților, lucrări de reabilitare a pietrăriei, lucrări de reparații curente a zugrăvelilor, repararea porților metalice, la care se adaugă cumpărarea unei plăci electrice pentru ascensor. 

Cea mai scumpă lucrare contractată a fost cea de reabilitare a pietrăriei, făcută în data de 10 noiembrie 2022, pentru care Administrația Prezidențială a achitat suma de 289.141,06 lei fără TVA.

A doua cea mai costisitoare categorie de produse cumpărate în aceeași perioadă este cea a echipamentelor. S-au cheltuit nu mai puțin de 831.668,7 lei fără TVA pe echipamente audio-video, generatoare electrice portabile, consumabile pentru echipamentele de detecție, aparate electrocasnice, imprimante laser, echipamente electrocasnice și pentru restaurante, aparate de aer condiționat, dispozitive de stocare și de citire, un pachet Microsoft Office și un kit de întreținere a generatoarelor electrice.

 

Bucătărie utilată, în valoare de 140.000 de lei

 

Suma de 401.096,54 de lei fără TVA a fost cheltuită pe lucruri și mai interesante. Vorbim despre 11 cumpărături, între care regăsim, la data de 14 octombrie 2022, achiziția unui mobilier de bucătărie și a echipamentelor aferente, pentru care s-a plătit suma de 139.493 de lei fără TVA. Apoi, în 6 decembrie, s-au cumpărat 50 de mese Carina Stejar Bardolino 2C, pe care s-a plătit suma de 6.277.2. 

În aceeași zi, Președinția României a cumpărat 16 paturi „900 ST Bardolino 3C”, în valoare de 4.826,88 lei, precum și 7 saltele „Bien Dormir Ecostar 90X200”, pe care a plătit 3.817,66 de lei fără TVA.

În aceeași categorie de achiziții au mai fost cumpărate fișete metalice, scaune din lemn masiv, o structură metalică modulară (care a costat 91.594 de lei fără TVA), precum și un lampadar, achiziționat la data de 14 decembrie 2022, în valoare de 7.125,65 lei. De asemenea, au mai fost cumpărați stâlpi indicatori.

 

60.000 de euro pe flori și aranjamente florale

 

Aranjamentele florale au mai scos din bugetul instituției condusă de Klaus Iohannis, tot în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2022, suma totală de 277.252,35 de lei fără TVA. Aici intră semințe pentru flori, materiale auxiliare pentru aranjamente florale, flori și plante, șnururi, dar și articole funerare.

Pe lista cumpărăturulor regăsim și achiziția unor plase pentru țânțari. Nu știm câte, deoarece, în tabelul citat, este trecut, la „cantitate”, sintagma „pachet”, însă, cu certitudine, se poate constata că, în data de 31 octombrie și în data de 2 noiembrie 2022, s-au cheltuit pe aceste produse suma totală de 33.359,88 de lei fără TVA.

 

Sute de achiziții, în care intră și cursuri de formare profesională

 

Iar lucrurile nu se opresc aici. În același interval, Administrația Prezidențială a cumpărat steaguri și drapele naționale în sumă totală de 27.663 de lei. Produsele și materialele de curățenie au mai costat 174.886,77 de lei,  iar produsele de papetărie și de protocol au mai scos din bugetul instituției încă 223.801,24 de lei. 

De asemenea, în noiembrie și decembrie, Președinția a cumpărat, în mai multe rânduri, pachete cu fructe și legume și produse alimentare diverse, în valoare de 14.696,27 lei fără TVA. Alte achiziții, cum ar fi baterii auto și alte asemenea, au mai scos din bugetul Administrației Prezidențiale suma de 31.321 de lei.

Restul banilor s-au dus pe închirierea unor autoturisme, pe cursuri de formare profesională, pe închirierea unor toalete și a unei nacele, precum și pe servicii privind expertizarea arborilor.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Subiecte în articol: palatul cotroceni achizitii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri