Jurnalul.ro Ştiri Observator Pământul s-a surpat în Vaslui: trei familii au rămas blocate după alunecarea de teren

Pământul s-a surpat în Vaslui: trei familii au rămas blocate după alunecarea de teren

de Redacția Jurnalul    |   

O alunecare de teren ce a avut loc sâmbătă a afectat serios localitatea Dodești din județul Vaslui. Trei locuințe au rămas izolate, alimentarea cu apă a localității este întreruptă, iar drumul de acces în sat a fost afectat.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui a anunțat sâmbătă că o alunecare de teren a afectat serios localitatea Dodești.

„În urma unei informări telefonice primite din partea primarului comunei Dodești, s-a semnalat producerea unei alunecări de teren pe raza localității Dodești. Din primele informații, fenomenul a afectat o zonă cu o diferență de nivel de aproximativ 10–15 metri.

Ca urmare a evenimentului: 3 locuințe au rămas izolate; nu au fost înregistrate victime; alimentarea cu apă a localității este întreruptă; drumul de acces în localitate a fost afectat.

Viceprimarul și membrii SVSU se află la fața locului pentru evaluarea situației și dispunerea măsurilor necesare”, a transmis ISU Vaslui.

Salvatorii au precizat că acțiunea este în dinamică.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: alunecare de teren
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri