Printr-o adresa depusă la registratura Consiliului Județean Cluj în 24.11.2022 societatea Clujana S.A., prin directorul desemnat domnul Oancea Călin, a solicitat aprobarea formulării de către societate a unei cereri, la instanța judecătorească competentă, pentru a fi supusă dispozițiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
„Din adresa Agentiei Naționale de Administrare Fiscală nr. 24615/17.06.2022, înregistrată la Consiliul Județean Cluj cu nr. 24265/21.06.2022, reiese faptul că la data de 17.06.2022 societatea figura cu obligații fiscale neachitate în sumă de 3.730.337 lei, pentru recuperarea acestora fiind luate măsuri de executare.
Ulterior, prin adresa Agentiei Naționale de Administrare Fiscală nr. 37946/31.10.2022, înregistrată la Consiliul Județean Cluj cu nr. 44522/03.11.2022 se comunică faptul că s-a trecut la procedura de valorificare a bunurilor mobile / imobile sechestrate.
Precizăm faptul că anterior societatea s-a mai aflat în procedură de insolvență, însă prin sentința civilă nr. 230/2020 s-a admis cererea formulată de administratorul judiciar CITR SPRL și s-a dispus închiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei Clujana S.A., și reinserția societății în activitatea economică.
Având în vedere situația economică dificilă în care se află societatea, considerăm că solicitarea formulată de conducerea societății este întemeiată”, se arată în documentație.
Director Clujana: În 2021 Consiliul Județean Cluj ne-au dat în judecată pentru eliberarea spațiilor
Acum Consiliul Județean a cerut eliberarea fabricilor pe care le cumpărase cu câțiva ani în urmă. Motivul ar fi datoriile pe care le-a acumulat Clujana.
"În 2021 dânșii ne-au dat în judecată pentru eliberarea spațiilor, întrucât trecuseră trei ani de la contractul de vânzare-cumpărare și noi încă nu părăsisem locația.
În vara lui 2022 s-a pus în aplicare sentința și s-a început evacuarea și atunci am fost obligați partea de producție să o sistăm", a mai spus Călin Oancea, director Clujana, conform Antena 3.
Statul român a pus lacătul pe o fabrică emblematică din România
Alin Tișe: Vreau să spun că fabrica nu va dispărea. Ea nu va dispărea ca brand Clujana
Clujana se află acum în proprietatea Consiliului Județean Cluj, care deține 93,4412% din acţiunile Clujana.
Însă, se pare că instituția județeană nu a găsit de-a lungul anilor cele mai bune soluții pentru redresarea firmei. Mai mult, președintele CJ Cluj, Alin Tișe, spune că instituția pe care o conduce nu este proprietara Clujana.
„Vreau să spun că fabrica nu va dispărea. Ea nu va dispărea ca brand Clujana. Brandul și activele, ce aveau ei, sunt la județ și sunt securizate. Mă refer la ce aveau ei în momentul respectiv, adică clădirea fabricii și magazinele de vânzare. Clujana mai are aproximativ 1.000 de metri care sunt sub clădirea fabricii. Despre atât vorbim. Restul s-au dat de-a lungul anilor.
E delicat în momentul de față să vorbim despre ce se va întâmpla pe mai departe. Va trebui să întrebăm specialiștii care sunt pe domeniul acesta să ne dea soluții la repornirea fabricii. Sincer, eu nu am acum o soluție miraculoasă, să spun că mâine am da drumul la fabrică cu câțiva angajați și să meargă bine sau să încercăm o privatizare.
Nu știu în momentul de față care este soluția optimă. Probabil o să apelăm la un studiu făcut de specialiști și eventual să ne spună care este calea de urmat. Dacă trebuie o chestiune privată, una public-privată, doar publică. Să găsim formula care să poată funcționa cât de cât, dacă nu la parametrii maximi”, a declarat, Alin Tișe, luna trecută.
În același timp, el a infirmat interesele imobiliare private asupra clădirii și terenului fabricii Clujana. ”Terenul și clădirea aparțin de Consiliul Județean, deci, practic, nu există persoane fizice care să aibă interese, este exclus. E proprietate de stat și așa va rămâne. Și halele, și clădirea, și terenul. Nu au cum să ajungă în proprietate privată deoarece nu sunt de vânzare, nici terenuri pentru care să se facă afaceri imobiliare, pur și simplu este proprietatea județului Cluj”, a mai spus Tișe, potrivit DCnews.
În 2017, ANAF - cerea 27,8 milioane de lei numai pe terenul pe care este Fabrica Clujana
Fabrica Clujana a fost scoasă la vânzare de Fisc, în 2017, pentru a fi recuperate datoriile către buget. Acela a fost momentul când Consiliul Județean Cluj a achitat datoriile, potrivit Stiri de Cluj.
Fiscul viza terenul de 9.540 de metri pătrați pe care funcționează fabrica și care este ofertat la 27,8 milioane lei (exclusiv TVA). La aceasta se adaugă un spațiu comercial de 118 metri pătrați, cu 676.245 lei (exclusiv TVA).
Fabrica Clujana, o istorie de peste 100 de ani
Clujana a fost fondată în anul 1911, sub numele de 'Fabrica de Piele - Fraţii Renner & CO'.
După Primul Război Mondial a devenit societate pe acţiuni, schimbându-şi denumirea în "Dermata" şi devenind cea mai mare fabrică de încălţăminte din România.
A fost confiscată de guvernul comunist în 1948 şi redenumită "Fabrica de încălţăminte Janos Herbak", apoi "Fabrica de Pielărie şi încălţăminte Cluj", iar în final "SC Clujana SA".
În 1998 fabrica se afla pe lista companiilor care urmau să fie lichidate din cauza pierderilor foarte mari. După doar un an, Clujana intră oficial în faliment, cu o datorie de 16 milioane de dolari, iar cei aproape trei mii de angajaţi pe care îi avea sunt trimişi în şomaj colectiv.
Din anul 2003 noii acţionari hotărăsc reluarea activităţii. Tot în 2003, Guvernul a decis trecerea pachetului de acţiuni majoritar în proprietatea judeţului Cluj şi administrarea Consiliului Judeţean.
În 2004 este redeschisă o secţie, cu doar 35 de angajaţi, iar datoria de 5 milioane de euro faţă de stat a fost convertită în acţiuni, AVAS devenind acţionar majoritar, cu 80% din acţiuni. Administrarea companiei a fost cedată apoi de către AVAS către Consiliul Judeţean Cluj, care deţine 93,16% din acţiuni, 6,83% din acţiuni fiind deţinute de alţi acţionari.
În 2014, Clujana a avut 400 de angajaţi, o unitate de producţie şi câteva magazine în Cluj-Napoca, dar şi în Dej, Bistriţa, Zalău şi Târgu-Mureş. Capacitatea de producţie a fost de 2.000 de perechi pe zi în secţiile de croit - cusut şi încă 1.300 de perechi pe zi la tălpuit. De asemenea, compania avea planuri de extindere atât național, cât și internațional.
În 2018, fabrica a fost cumpărată de Consiliul Județean (CJ) Cluj pentru a fi salvată de la procedura insolvenței. În anul 2019 veniturile aduse din vânzarea produselor au crescut cu 136% față de anul 2018, iar Clujana a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri de 1.847.754 milioane de lei, cu un număr mediu de 123 de angajați.
Clujana a reușit să revină pe linia de plutire, chiar făcuse și profit, dar, se pare, că degeaba.
În 2022 s-a ajuns ca ultima fabrică deținută de Stat din Cluj, Clujana, să intre în faliment după ce a fost evacuată din spații de către acționarul majoritar, Consiliul Județean Cluj.
De câteva săptămâni, și-a suspendat activitatea de producție, după ce a fost evacuată din spațiile unde funcționa de la înființare, în urmă cu mai bine de 100 de ani.