''Aceste rădăcini sunt culturale şi mentale, cresc în solul prejudecăţilor, posesivităţii, nedreptăţii'', a adăugat el.
''Câte femei sunt copleşite de povara şi de tragedia violenţei! Câte sunt abuzate, aservite, victime ale aroganţei celor care cred că trupurile şi vieţile lor le stau la dispoziţie, (câte dintre ele) sunt forţate să se abandoneze lăcomiei bărbaţilor'', a spus papa Francisc.
În mesajul său, suveranul pontif a lansat un apel către societate să ''nu rămână indiferentă'', să ''acţioneze imediat, la toate nivelurile, cu hotărâre, promptitudine şi curaj'', pentru a da voce ''surorilor noastre vulnerabile''.
''Felul în care tratăm o femeie arată gradul nostru de umanitate'', se mai spune în mesajul papei.
''În prea multe locuri şi în prea multe situaţii, femeile sunt forţate să treacă pe planul al doilea, sunt considerate 'inferioare', asemenea unor obiecte. Atunci când o persoană este redusă la statutul de obiect, demnitatea sa nu mai este văzută'', a spus suveranul pontif.
Papa Francisc a subliniat totodată rolul ambiguu jucat de mass-media şi a menţionat din nou nevoia urgentă pentru educaţie, ''începând din familie, care plasează în centru individul şi demnitatea acestuia'' şi promovează ''relaţii echitabile şi echilibrate, bazate pe respect reciproc şi recunoaştere''.