Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa Leon al XIV-lea revine la Vatican după pelerinajul istoric în Africa

Papa Leon al XIV-lea revine la Vatican după pelerinajul istoric în Africa

de Redacția Jurnalul    |   

Papa Leon al XIV-lea se întoarce joi la Roma, după ce și-a încheiat turneul în patru națiuni din Africa, în cadrul căruia a criticat direcția conducerii globale și războiul în desfășurare din Orientul Mijlociu, scrie Reuters.

Acesta și-a încheiat turneul de aproape 18.000 km cu o slujbă finală pe un stadion din Guineea Ecuatorială, unde zeci de mii de oameni au început să se adune în ploaia torențială înainte de zori pentru o ultimă șansă de a-l vedea.

Papa Leon le-a spus credincioșilor, în cel al 25-lea discurs din cadrul turneului de 10 zile, că mesajul creștin înseamnă că „fiecare popor este eliberat de sclavia răului”. El i-a îndemnat să trăiască în credință și în bucurie.

Acesta a adoptat un nou stil de vorbire energic în timpul șederii sale în Africa, în care a vizitat și Algeria, Camerunul și Angola.

Suveranul pontif a denunțat, în cadrul deplasării sale, încălcările dreptului internațional de către puterile globale „neocoloniale” și a spus că lumea este „devastată de o mână de tirani”.

Președintele american, Donald Trump, l-a atacat recent pe Papa Leon, numindu-l „teribil”, în ajunul turneului său din Africa, ca răspuns la criticile Papei la adresa războiului SUA-Israel împotriva Iranului.

Papa Leon a declarat pentru Reuters pe 13 aprilie că va continua să se pronunțe pe acest subiect, în ciuda criticilor lui Trump. Ulterior, el a clarificat reporterilor că discursurile pentru turneu au fost scrise cu săptămâni în urmă și nu erau direct îndreptate către Donald Trump.

 

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: papa leon turneu africa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri