Jurnalul.ro Ştiri Externe Papa este în stare „bună, stabilă”, sub tratament cu antibiotice pentru o inflamație pulmonară 

Papa este în stare „bună, stabilă”, sub tratament cu antibiotice pentru o inflamație pulmonară 

de Redacția Jurnalul    |   

Papa Francisc suferă de o inflamație a plămânilor și se află într-o stare „bună și stabilă”, primind un tratament intravenos cu antibiotice. Își va limita activitățile în următoarele zile pentru a-și conserva forțele, a anunțat luni Vaticanul, potrivit Reuters.

Purtătorul de cuvânt Matteo Bruni a precizat, într-un comunicat, că o tomografie computerizată efectuată sâmbătă la un spital din Roma a exclus pneumonia, dar a detectat o inflamație la plămâni care i-a provocat dificultăți de respirație.

„Starea papei este bună și stabilă, nu are febră și starea sa respiratorie se îmbunătățește considerabil”, a spus Bruni.

„Pentru a facilita recuperarea Papei, unele angajamente importante care erau programate pentru aceste zile au fost amânate pentru ca el să își poată dedica timpul și energia recuperării”.

Bruni a adăugat că Francisc va continua să îndeplinească sarcini „mai ușoare”, instituționale, dacă starea sa o va permite.

Francisc urmează să se deplaseze vineri la Dubai pentru a participa la conferința ONU privind schimbările climatice. Comunicatul Vaticanului nu a menționat această călătorie.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: papa Vatican stare antibiotice
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri