Parada, urmărită de un număr mare de localnici şi turişti, s-a desfăşurat în zona pietonală din centrul municipiului, între Piaţa Vasile Milea şi Piaţa Primăriei, unde a avut loc şi festivitatea publică de deschidere a festivalului.
Anterior, sala Filarmonicii Piteşti a găzduit o şedinţă festivă şi primirea oaspeţilor, printre care s-au numărat oficialităţi, ambasadori şi delegaţii din oraşe înfrăţite.
"Concepută ca o manifestare de înaltă spiritualitate, tehnico-ştiinţifică şi de agrement în acelaşi timp, a înregistrat de-a lungul timpului urcuşuri şi coborâşuri. Se află în prezent într-o zodie bună (...). Sunt fericit că 'Simfonia lalelelor' a reuşit să înscrie Piteştiul pe meridianele lumii ca oraş în care se creează, se dezvoltă frumosul, cu multiple avantaje", a declarat, în cadrul ceremoniei, inginerul Ilarie Isac, care în anul 1978 a fost iniţiatorul primei ediţii a "Simfoniei Lalelelor".
Primarul municipiului Piteşti, Cristian Gentea, a anunţat că în acest an au fost plantaţi 460.000 de bulbi de lalea din 90 de soiuri, dintre care 200.000 în Parcul Lunca Argeşului, unde se află pavilionul expoziţional, grădinile amenajate de elevi, atelierele de creaţie şi design floral, expoziţia florală în aer liber şi târgul de flori.
"Anul acesta, în premieră pentru oraşul lalelelor, în perioada Simfoniei a fost lansat biletul unic 'Piteşti museum pass' (...). Acesta oferă turiştilor acces la o serie de muzee din Piteşti şi din zona metropolitană, pentru a descoperi bogăţia culturală şi istorică a oraşului nostru", a mai anunţat primarul.
Programul ediţiei cu numărul 47 a "Simfoniei Lalelelor", desfăşurată între 19 şi 21 aprilie, include spectacole folclorice, ateliere de creaţie pentru copii, un concert susţinut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Piteşti, un simpozion tehnico-ştiinţific şi un recital extraordinar susţinut de Irina Rimes şi formaţia Zdob şi Zdub pe scena în aer liber din Parcul Lunca Argeşului.
"Simfonia Lalelelor", una dintre cele mai cunoscute expoziţii dendro-floricole din România, a fost iniţiată în 1978, reunind apoi, în fiecare an, sute de producători de flori şi plante ornamentale din ţară şi străinătate. Evenimentul nu s-a desfăşurat în anii 2020 şi 2021, din cauza restricţiilor impuse de pandemie.