Anul trecut impozitele și contribuțiile sociale au reprezentat 21% din cheltuielile totale ale românilor. În cifre absolute o familie a plătit 600 de lei lunar sub formă de taxe, față de 500 în 2016. Asta, în condițiile în care cheltuielile gospodăriilor s-au majorat cu 13% în totalitatea lor, dar ritmul de creștere al celor cu impozitele s-a situat la 18%. Mediile se pot dovedi însă înșelătoare, fiindcă povara asupra salariaților este mult mai mare. Din cheltuielile lor totale, cele cu taxele reprezintă aproape o treime. Au ajuns să dea dublu pe taxe față de mâncare. În f ine, nu vreau s-o dau în patetism și să titrez precum televiziunile că lucrătorii români iau de la gura copiilor ca să plătească impozite, ci doar să atrag atenția că tarifele la utilități acționează ca niște taxe. Parafiscalitatea a făcut ca inflația să se situeze la 5,4%, în vreme ce inflația de bază - țintită de BNR - este de sub 3%. Din acest motiv, banca centrală n-a majorat dobânda de politică monetară, ea se ocupă doar de core inflation. Cei care sunt responsabili cu cealaltă jumătate de inflație ar trebui și ei să elaboreze un raport trimestrial și minute prin care să argumenteze decizia de a mări prețurile administrate.
Mai explic încă o dată, inflația țintită de Banca Națională nu e de 5,4%, ci de mai puțin de 3%. Prin buzunarele românilor bate vântul taxelor și parataxelor, care micșorează puterea de cumpărare. Însă tocmai pentru ca să nu fie compensată reducerea ei cu suplimentarea puterii de cheltuire din împrumuturi, băncile sunt conștientizate să impună restricții la creditul de consum, pentru că altfel s-ar putea repeta episodul când, în paralel cu creșterea TVA în plină criză, au escaladat creditele neperformante. Iar faptul că inflația indică un deficit de productivitate reprezintă încă un motiv să nu fie „tratată” cu măriri de dobânzi, ci, mai degrabă - în lipsa reformelor structurale - cu depreciere de monedă.