Jurnalul.ro Ştiri Justitie Parchetul General: Dosar penal în legătură cu incidentul produs în Afganistan

Parchetul General: Dosar penal în legătură cu incidentul produs în Afganistan

Parchetul General informează că a deschis dosar penal în legătură cu incidentul produs, vineri, în Afganistan, în urma căruia un militar român a murit, iar alţi doi au fost răniţi.

'În urma sesizării Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către Ministerul Apărării Naţionale în legătură cu incidentul produs în cursul zilei de astăzi, 15 septembrie, în Afganistan, s-a constituit un dosar penal la Parchetul militar competent. Evenimentul s-a produs în cursul unei misiuni de patrulare cu un vehicul blindat, care a fost lovit, în mod intenţionat, de un alt vehicul în care se afla un dispozitiv explozibil improvizat', se arată în comunicatul PÎCCJ transmis AGERPRES. 

Caporalul Mădălin Stoica avea 41 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Se afla la prima misiune în teatrele de operaţii şi era angajat al MApN din anul 2002. 

În acelaşi incident au fost răniţi caporalul Ionel Buzea şi fruntaşul Ionel Toma. 

Militarii se aflau într-un convoi de patru autovehicule MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected) când un autovehicul capcană a intrat în blindatul lor. 

Luni, 18 septembrie, vor fi organizate în unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii ceremonii de comemorare a militarului căzut la datorie. 

Militarii focşăneni au fost introduşi în teatrul de operaţii din Afganistan în luna august. 

În anul 2017, Armata României participă la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu peste 620 de militari, alţi aproximativ 300 fiind desfăşuraţi în operaţii sub comandă/mandat NATO, UE, ONU şi OSCE în alte regiuni. În timpul misiunilor externe, 29 de militari şi-au pierdut viaţa şi alţi peste 180 au fost răniţi. 

Potrivit MApN, situaţia de securitate în Afganistan se menţine instabilă, cele mai multe incidente înregistrându-se în provinciile din estul şi sudul Afganistanului. Forţele NATO care asigură securitatea bazelor militare şi a centrelor importante ale ţării rămân ţinte permanente ale unor posibile atacuri ale insurgenţilor. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri