Jacques Audiard a transformat şi adaptat trei romane grafice ale ilustratorului newyorkez Adrian Tomine într-o poveste alb-negru despre rătăcirile a patru tineri adulți.
Émilie, Camille, Nora și Amber sunt patru tineri ale căror vieți se intersectează în Paris, Arondismentul 13, cunoscut ca Les Olympiades. Émilie își închiriază camera liberă unui profesor, Camille, și în scurt timp devin colegi de apartament cu beneficii. Doar că acesta este atras de Nora, al cărei drum se încrucișează cu al lui Amber, o vedetă porno de pe internet, pe care dorește să o cunoască. Cei patru tineri sunt uneori iubiți, alteori prieteni, de cele mai multe ori și una și alta.
Paris, Arondismentul 13 este regizat și produs de Jacques Audiard, după un scenariu de Audiard, Céline Sciamma (scenaristă a filmelor Portrait of a Lady on Fire și Petite Maman), și Léa Mysius (Ava). Debutanta Lucie Zhang, care a atras deja atenția publicului, alături Makita Samba, Noémie Merlant (cunoscută din Portrait of a Lady on Fire) și Jehnny Beth sunt cei patru actori care dau viață personajelor principale.
Filmul, „un soi de «Jules et Jim» cu un soundtrack synth-pop”, după cum îl descrie The Playlist, a primit la Cannes 2021 premiul pentru cea mai bună coloană sonoră.
Jacques Audiard a studiat la Sorbona pentru a deveni profesor de literatură şi filosofie, dar a abandonat studiile şi s-a alăturat unei echipe de filmare ca editor asistent. A devenit mai întâi scenarist, după care, în 1994 a debutat în regie cu „Regarde les hommes tomber” (1994), iar în 1996 era deja nominalizat la Palme d'Or pentru cel de-al doilea film al său „Un héros très discret”, pentru care a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes.
„De battre mon coeur s'est arrêté” (2005) a fost recompensat cu un premiu BAFTA pentru cel mai bun film străin, „Un prophet” (2009), cu marele premiu al juriului la Cannes, iar drama „Dheepan” (2015) câștigat principalul trofeu - Palme d'Or - la acelaşi festival.