Jurnalul.ro Ştiri Externe Măsuri de securitate la Paris înainte de meciul Franța-Maroc de la Cupa Mondială de fotbal

Măsuri de securitate la Paris înainte de meciul Franța-Maroc de la Cupa Mondială de fotbal

de Redacția Jurnalul    |   

Poliția din Franța s-a pregătit miercuri pentru semifinala Cupei Mondiale de fotbal împotriva Marocului. Măsurile speciale au fost luate după altercațiile de săptămâna trecută care au urmat victoriei marocane din sferturile de finală în meciul cu Portugalia.

Aproximativ 10.000 de ofițeri de poliție vor fi mobilizați la nivel național, dintre care 5.000 de persoane vor fi detașate în regiunea Ile-de-France, în jurul Parisului, și aproximativ 2.200 în capitală. Este un număr dublu față de meciurile anterioare de la Cupa Mondială, a declarat ministrul de interne Gerald Darmanin la televiziunea France 2.

„Prietenii noștri marocani, la fel și suporterii francezi, sunt bineveniți să organizeze o petrecere și treaba noastră nu este să-i împiedicăm să petreacă... dar acest lucru va trebui să se facă în bune condiții de securitate", a declarat Darmanin, potrivit Reuters.

Darmanin a mai declarat că bulevardul Champs Elysees din Paris, locul în care se adună de obicei suporterii, nu va fi închis miercuri. Totuși, strada ar putea fi închisă duminică seara, după finala Cupei Mondiale.

Prefectura de poliție din Paris a anunțat că forțele de securitate se vor concentra pe Champs Elysees pentru a preveni vandalismul și agresiunile. De asemenea, pentru a preveni ambuteiajele în centrul orașului, mai multe ieșiri ale inelului periferic din jurul Parisului vor fi închise începând cu ora 22.00 CET, iar accesul la unele stații de metrou va fi limitat. Totodată, aproximativ 500 de puncte de control vor fi amplasate în Paris și în alte zone, iar fanii vor fi percheziționați pentru a căuta artificii și bombe fumigene.

Săptămâna trecută, polițiștii au avut probleme cu suporterii marocani. Ciocnirile au izbucnit la Paris pe 10 decembrie după ce Marocul a învins Portugalia. Sărbătorirea victoriei cu steaguri și claxoane s-a transformat în violențe pe străzi. Fanii s-au certat cu polițiștii și au lovit vitrinele magazinelor, forțând poliția să folosească gaze lacrimogene.

Franța are o mare comunitate marocană, concentrată în principal în jurul Parisului și în zona coastei mediteraneene. Se estimează că numărul franco-marocanilor și marocanilor care trăiesc în Franța se ridică la aproximativ 1 milion.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri