Jurnalul.ro Ştiri Externe Parisul a informat Tokyo că vrea să integreze Renault şi Nissan (Nikkei)

Parisul a informat Tokyo că vrea să integreze Renault şi Nissan (Nikkei)

O delegaţie guvernamentală franceză a informat Tokyo că va căuta o integrare a Renault şi Nissan, cel mai probabil sub umbrela unei companii holding unice, a anunţat duminică publicaţia niponă Nikkei, transmite Reuters.

Delegaţia, din care a făcut parte şi Martin Vial, reprezentantului statului francez în consiliul de administraţie al Renault, a anunţat de asemenea că vrea să-l numească pe următorul preşedinte al Nissan.

Reprezentanţii Nissan nu au fost disponibili imediat pentru comentarii.

Renault a confirmat joi că ia în considerare alegerea unui succesor al preşedintelui director general Carlos Ghosn, acuzat de nereguli financiare în Japonia, după ce ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a cerut în mod public producătorului auto să convoace o reuniune a Consiliului de Administraţie pentru a rezolva problema succesiunii

Duminică, Bruno Le Maire a declarat pentru publicaţia franceză Journal du Dimanche, că directorul general al Michelin, Jean-Dominique Senard, ar fi o opţiune bună pentru a conduce Renault.

"Statul francez, în calitate de acţionar, va avea un cuvânt de spus. Ceea ce vă pot spune este că Jean-Dominique Senard re competenţe renumite în domeniul industriei auto", a afirmat Le Maire.

Nissan şi Mitsubishi l-au înlocuit pe Ghosn din funcţia de preşedinte, dar Renault l-a păstrat şi a transferat temporar îndatoririle acestuia directorului operaţional Thierry Bolloré. Guvernul de la Paris, care este principalul acţionar al Renault, cu o participaţie de 15%.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi mai mult decât Volkswagen şi Toyota.

În 19 noiembrie, Carlos Ghosn, în vârstă de 64 de ani, a fost pus sub acuzare în Japonia pentru că ar fi omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde de yeni (38 de milioane de euro/44 de miliarde de dolari) realizate timp de cinci ani, în perioada 2010 - 2015.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele. AGERPRES

Subiecte în articol: Renault şi Nissan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri