Jurnalul.ro Ştiri Observator Regulamentul ședințelor comune ale Parlamentului, înăsprit. Șoșoacă: Nu mă oprește decât Dumnezeu

Regulamentul ședințelor comune ale Parlamentului, înăsprit. Șoșoacă: Nu mă oprește decât Dumnezeu

de Redacția Jurnalul    |   

Senatorilor și deputaților li se va diminua indemnizația cu 50% timp de 6 luni dacă votează cu cartela altui parlamentar, pentru violenţă verbală constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective sau calomniei sau dacă afișează bannere, potrivit modificărilor aduse Statutului parlamentarilor.

Parlamentul a votat, marți, un proiect de hotărâre care aduce modificări Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Decizia a fost luată cu 264 de voturi „pentru”, 36 „împotrivă” și 61 de abțineri.

Modificările înăspresc normele referitoare la disciplina parlamentară.

Astfel, este prevăzută diminuarea indemnizaţiei până la 50% timp de 6 luni pentru un parlamentar care foloseşte cartela unui alt senator sau deputat ca să voteze. Aceeaşi sancţiune este prevăzută şi pentru participarea la desfăşurarea unui banner în sala de şedinţe a plenului celor două Camere sau în sălile în care se desfăşoară şedinţele comune ale comisiilor, pentru înregistrarea transmiterea în direct a şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului, a şedinţei comune a celor două birouri permanente sau a şedinţei comune a comisiilor sau pentru violenţă verbală constând în ţipete, injurii, ameninţări, invective sau calomnie la adresa unui alt deputat, alt senator sau alt demnitar.

„Președintele cheamă la ordine deputații sau senatorii care tulbură dezbaterile sau creează agitație. El poate întrerupe ședința când tulburarea persistă și poate dispune evacuarea din sală a persoanelor care împiedică în orice mod desfășurarea normală a lucrărilor ședinței comune”, potrivit hotării.

„Ceea ce se întâmplă în acest moment, evident este o lege anti-Șoșoacă. Vă mulțumesc din suflet că mă apreciați la asemenea nivel încât să fie nevoie de o lege pentru mine, cred că e a treia sau a patra. Dacă dvs credeți că pe mine mă oprește diminuarea indemniației cu 50% sau limitarea timpului de exprimare la 10 secunde, când mi-ați interzis să vorbesc și tot am vorbit și interzisă sunt în toate ziarele, televizunile, așa cum ați comandat dvs, să fie descalificată din toate punctele de vedere dar ce să vezi, poporul vă insultă pe voi și mă apreciază pe mine pentru că nu toată lumea e proastă. V-ați obișnuit să aveți o Opoziție controlată, vă certați un pic de fațadă, vă mai duceți un pic la televizor după care plecași la nunți și botezuri împreună, la tot felul de cumtreii și tot felul de întâlniri pe scuns..să mai faceți niște dosare penale. Acționați împotriva libertății de exprimare. Vreu să vă spun un singur lucru, pe mine nu mă oprește decât Dumnezeu, iar voi veți fi opriți de poporul român pe care l-ați îngenunchiat”, spune senatorea Diana Șoșoacă în timpul dezbaterilor.

Modificările au fost criticate și de liderul AUR, George Simion.

„Felul în care doriți să puneți pumnul în gură opoziției parlamentare este abject. (...) Vreți să opriți live-urile, pancardele, bannerele discreționar. (...) Dacă dvs. considerați că o să ne opriți, că o să puteți opri valul, pe care am înțeles că nu-l mai puteți opri decât prin măsuri nedemocratice, vă înșelați”, spune george Simion.

Alfred Simion (PSD) afirmă că „nu este o măsură nici

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: parlament regulament sosoaca
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri