Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentul catalan cere punerea sub acuzare a unui judecător de la Curtea Supermă a Spaniei

Parlamentul catalan cere punerea sub acuzare a unui judecător de la Curtea Supermă a Spaniei

Parlamentul catalan a cerut vineri punerea sub acuzare penală a unui judecător de la Curtea Supremă a Spaniei pentru refuzul acestuia de a elibera din detenţie un politician pro-independenţă catalan care sperase să fie ales şef al executivului regional, transmite Reuters. 

Această plângere reprezintă cel mai recent demers din disputa între autorităţile catalane şi guvernul central de la Madrid, după ce acesta din urmă a impus administrarea directă a regiunii Catalonia în urma declarării unilaterale a independenţei de restul Spaniei, în octombrie anul trecut. 

Judecătorul Pablo Llarena, de la Curtea Supremă spaniolă, a dejucat în această săptămână o tentativă a parlamentului catalan de a-l nominaliza drept lider regional pe Jordi Sanchez, un activist pro-independenţă, aflat în prezent închis în aşteptarea procesului judiciar pentru acuzaţia de 'rebeliune'. 

După alegerile din luna decembrie din Catalonia, politicienii favorabili independenţei nu au reuşit să aleagă un nou şef al executivului regional. 

Fostul şef al executivului catalan Carles Puigdemont s-a autoexilat în Belgia în luna noiembrie, evitând să compară în faţa unui tribunal spaniol pentru a răspunde la acuzaţiile de 'rebeliune' şi 'secesiune'. 

Purtătorul de cuvânt al guvernului spaniol, Inigo Mendez de Vigo, a declarat vineri că a cheltui bani în încercarea de a aduce acuzaţii contra judecătorului Llarena ar putea constitui o gestionare frauduloasă de fonduri publice. 

În cazul în care până la 22 mai nu va fi ales un şef al executivului regional, atunci în Catalonia vor fi organizate noi alegeri.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri