Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentul cipriot amendează constituţia pentru a aboli pedeapsa cu moartea

Parlamentul cipriot amendează constituţia pentru a aboli pedeapsa cu moartea

Parlamentul din Cipru a votat în unanimitate vineri amendamente în vederea eliminării unor prevederi care permit 
condamnarea la moarte, relatează Xinhua. 

Numai doi deputaţi ai Frontul Naţional Popular (ELAM, de extremă dreaptă), afiliat partidului de extremă dreaptă Golden Dawn ( Zorii Aurii) din Grecia, s-au abţinut de la vot. 

Ei au afirmat că doresc ca prevederile privind pedeaspa cu moartea să rămână în constituţie astfel încât să fie posibilă impunerea pedepsei cu moartea în cazuri de înaltă trădare. 

Condamnarea la moarte a fost abolită în urmă cu aproape jumătate de secol şi toată legislaţia care permite impunerea acestei pedepse a fost amendată în cursul negocierilor Ciprului pentru aderarea la UE, în urmă cu aproape 16 ani. 

Amendamente la prevederile constituţionale pot fi aduse numai cu votul unei majorităţi de trei sferturi dintre parlamentari, dar modificări aduse legislaţiei în general sunt posibile cu o singură majoritate a parlamentarilor prezenţi.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri