Jurnalul.ro Ştiri Observator Parlamentul European a respins propunere Theresei May privind drepturile cetăţenilor europeni din Marea Britanie

Parlamentul European a respins propunere Theresei May privind drepturile cetăţenilor europeni din Marea Britanie

Parlamentul European a numit propunerea Theresei May pentru cetăţenii europeni din Marea Britanie ca fiind “un fiasco”, menţionând că nu vor accepta Brexit-ul, dacă nu oferă mai mult. Negociatorul-şef din partea Parlamentului European pentru Brexit, Guy Verhofstadt, cât şi alte figuri emblematice, au spus că propunerea prim-ministrului Marii Britanii pentru cele trei milioane de cetăţeni europeni care locuiesc în UK nu îşi îndeplineşte propria ambiţie de “a pune cetăţenii primii”. “Va reprezenta un nor negru de incertitudine pentru vieţile a milioane de europeni”, a spus Guy Verhofstadt.

Guy Verhofstadt a descris diferenţele dintre proprunerea Uniunii Europene pentru cetăţenii britanici  din Europa şi propunerea Marii Britanii pentru cetăţenii europeni din UK.

“În propunerea Uniunii Europene, cetăţenii europeni şi britanici păstrează aceleaşi drepturi şi acelaşi nivel de protecţie de care se bucură şi în prezent sub legile europene. Răspunsul Marii Britanii la propunea noastră a venit trei săptămâni mai târziu. A fost un fiasco. Guvernul britanic propune ca, după Brexit, europenii să obţină statutul de “resortisanţi ai unor ţări terţe”. Aceşti resortisanţi vor avea mai puţine drepturi în Marea Britanie decât au britanicii în Europa.”

Articolul, criticat de europarlamentarul Verhofstadt şi de liderii grupărilor cheie din Parlamentul European, au spus, de asemenea, că oferta Marii Britanii riscă să creeze “o a doua clasă de cetăţeni”, iar asta contrazice manifestul Vote Leave care “promite că nu va trata cetăţenii Uniunii Europene mai puţin favorabil decât în prezent.”.

Drepturile cetăţenilor europeni trebuie să fie garantate “sub un mecanism în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene joacă un rol complet”, a mai adăugat Guy Verhofstadt.

De asemenea, Verhofstadt a menţionat că data limită de 31 martie 2019 pentru Brexit nu poate fi extinsă, căci alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc în luna mai a aceluiaşi an, moment în care Marea Britanie trebuie să fie afară din Uniunea Europeană.

Sursă: The Independent

Subiecte în articol: ue brexit Guy Verhofstadt negocieri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri