Jurnalul.ro Ştiri Externe Parlamentul European își începe lucrările la Strasbourg

Parlamentul European își începe lucrările la Strasbourg

Sesiunea Parlamentului European (PE) din luna octombrie va avea loc la Bruxelles din cauza pandemiei, a anunțat președintele David Sassoli, citat de AFP. Lucrările acestuia se desfășoară, în mod normal, la Strasbourg. 

''Din păcate, având în vedere creşterea recentă a ratei de transmitere a virusului în Franţa, inclusiv în Departamentul Bas-Rhin, şi ţinând cont de sănătatea publică, trebuie să reconsiderăm deplasarea deputaţilor şi angajaţilor Parlamentului European, cu câteva zile înaintea primei sesiuni parlamentare din octombrie'', a explicat acesta.

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a scris preşedintelui Parlamentului European, pentru a cere revenirea sesiunilor plenare ale forului comunitar la sediul său din Strasbourg, în pofida epidemiei de COVID-19.
.
Pentru a cincea oară în acest an, sesiunea plenară de la Strasbourg, din 14-17 septembrie, a fost relocată din cauza includerii Strasbourgului în zona roșie de COVID-19.

 

Subiecte în articol: parlamentul european strasbourg
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri