Jurnalul.ro Special Anchete Partenerii lui Dorin Cocoş, în afacerea scandaloasă cu terenurile Aeroportului Băneasa

Partenerii lui Dorin Cocoş, în afacerea scandaloasă cu terenurile Aeroportului Băneasa

de Ion Alexandru    |   

Faptul că afaceristul Dorin Cocoș „este băgat” în tot și în toate nu este doar o vorbă aruncată în vânt. Fosta soție a lui Dorin Cocoș și mamă a lui Alin Cocoș, Olguța Chiriac, deține, prin preluarea de la fiul său, o companie care administrează o clădire comercială pe strada Lipscani, din centrul istoric al Capitalei. Asociata Olguței în această afacere este soția unui alt afacerist, cumătru al fostului șef al RA-APPS, Georgian Surdu. Este vorba despre Marian Grigorov, a cărui firmă a deținut, în chirie, până în anul 2004, un teren de peste 23.000 de metri pătrați, al Aeroportului Băneasa, ce a făcut obiectul unui dosar penal în care au fost trimiși în judecată fostul director al aeroportului, Sorin Ciobanu, și avocatul Iulian Năstase. În 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât să pronunţe achitări în acest dosar, lăsând nesoluționată latura civilă, reprezentând un prejudiciu de 4,27 milioane de euro.

„Jurnalul Național” a dezvăluit, în urmă cu un an, faptul că prima soție a afaceristului Dorin Cocoș deține, în prezent, un important spațiu comercial care găzduiește celebrul magazin de haine H&M din strada Lipscani. Pe scurt, Chiriac Olguța (fostă Cocoș) este asociată, începând din martie 2016, alături de o anume Maria Alexandra Grigorov, în SC Lipscani 30-43 Centre SRL, firmă pe care, în 2014, o controlau direct Alin Cocoș și offshore-ul cipriot Arliaco Trading SRL. Chiriaș pe două hectare ale aeroportului Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, partenera de afaceri a Olguței Chiriac, Maria Alexandra Grigorov, născută în Râmnicu Vâlcea, domiciliază în București, la aceeași adresă unde îl regăsim pe omul de afaceri Marian Grigorov, într-un apartament din Sectorul 1 al Capitalei. Mai mult, cei doi Grigorov apar ca asociați în cdrul SC Rent Assets SRL, o companie cu sediul pe Bdul Nicolae Bălcescu, din mijlocul Bucureștiului. Marian Grigorov a deținut, până în anul 2004, acți-unile companiei SC Symmetrica Construct SRL Bucu-rești, societate care, în perioada vizată de procurori în afacerea cu terenurile Aeroportului Băneasa, închiriase de la SC Compania Națională Aeroportul Internațional București Băneasa SA o suprafață de teren de 23.392 metri pătrați, amplasată la ieșirea spre Șoseaua Bucu-rești-Ploiești, din zona Băneasa. În 13 august 2008, procurorii DNA au dispus trimi-terea în judecată a fostului director și președinte al Consiliului de Administrație al SC Aeroportul Internaţional București Băneasa SA, Sorinel Ciobanu, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. Alături de el au mai fost trimiși în judecată, pentru aceeași infrac-țiune, Mihaela Iacob, fost șef al serviciului juridic, Flori Fulger, director tehnic, Antoanela Țone, fost director economic, și Laura Buzat, fost contabil al aeroportului. Procurorii: prejudiciu de 4,27 milioane de euro În același dosar, a mai fost cercetat și trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată avocatul Iulian Bogdan Năstase. Procurorii spun, în rechizitoriu, că în data de 13 decembrie 2004, între SC Aeroportul Internațional București Băneasa SA și avocatul Iulian Bogdan Năstase a fost încheiat un schimb de terenuri, aeroportul dând un teren de 23.392 metri pătrați în zona Băneasa și primind un teren de 25.000 de metri pătrați situat în Voluntari. „Deși terenul dat la schimb se află într-o zonă cu o valoare de piață substanțial ridicată decât a celui primit, conducerea aeroportului nu a prevăzut în contract, în sarcina lui Năstase, plata unei sulte, prejudiciul în această situ-ație ridicându-se la suma de 4.273.472 de euro”, spun procurorii, care adaugă faptul că Sorinel Ciobanu, directorul aeroportului, a ascuns Ministerului Trans-porturilor faptul că avocatul Iulian Năstase nu era proprietarul de drept al celor 25.000 de metri pătrați din Voluntari, prezentând documente referitoare la o situație nereală, în ciuda faptului că trerenul în cauză nu avea clarificată situația juridică.

 

Grigorov este cel care i-a vândut pontul lui Năstase

Concret, între anii 2000 și 2004, între Aviația Utilitară București și SN Aeroportul Internațional București Băneasa SA exista un litgiu referitor la dreptul de proprietate pentru un teren în suprafață de 98.830 de metri pătrați. Din această suprafață face parte și lotul de 23.392 de metri pătrați care a făcut obiectul schimbului de terenuri. Pe de altă parte, însă, între Aeroportul Băneasa și un anume Nicolae Florin Ciurea, care era proprietarul de facto al terenului de 25.000 de metri pătrați din Voluntari, dat la schimb, exista un alt litigiu generat de faptul că o parte din instalația de balizaj a Aeroportului Băneasa se afla pe proprietatea lui Florin Ciurea. Din rechizitoriul DNA aflăm că avocatul Iulian Bogdan Năstase a aflat despre acest litigiu dintre Aeroportul Băneasa și Florin Ciurea de la Marian Grigorov, patronul SC Symmetrica Construct SRL, care avea în chirie terenul de la aeroport. În octombrie 2004, avocatul Năstase a încheiat cu Florin Ciurea un precontract de vânzare-cumpărare pentru terenul de 25.000 de metri pătrați din Voluntari, dar cu condiția de a finaliza actele numai în situația în care Ministerul Transporturilor urma să avizeze pozitiv cererea pe care deja o depusese, în legătură cu schimbul dintre acest teren și cel cu ieșire la DN1, aflat în proprietatea aeroportului. Ulterior, Năstase a acționat ca un mandatar al lui Ciurea în relația cu SN Aeroportul Internațional București Băneasa. În 2013, după ce Curtea de Apel București a decis să îi achite pe toți inculpații din acest dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv recursul DNA.

Legături cu un alt apropiat al cuplului Udrea-Cocoș

Symmetrica Construct SRL a început, din anul 2008, să fie predată de Marian Grigorov către alte persoane. În primul rând, a cesi-onat 5% din capitalul social către o anume Angela Vătafu, după care a predat-o cu totul. În prezent, firma este lichidată. Marian Grigorov, personajul central al acestei povești, a mai deținut, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, acțiuni în companiile SC Rama Development Solutions SRL, care a avut sediul social la o adresă din Bulevardul Ion Mihalache, Sectorul 1, unde a funcționat și firma Olguței Chiriac, cu magazinul din strada Lipscani, dat și în SC Ekomin Trade SRL Câmpina. Același Marian Grigorov este proprietarul unei vile construite la Snagov, lipită de fosta reșe-dință de protocol a lui Nicolae Ceaușescu, pe terenul de sport folosit de fostul dictator comu-nist. Vecinul lui Grigorov este RA-APPS, instituție care a fost condusă ani de zile de omul cuplului Udrea-Cocoș, Georgian Surdu. Marian Grigorov este chiar nașul copilului lui Georgian Surdu. Fostul şef al RA-APPS a fost trimis în judecată și condamnat definitiv la trei ani cu execu-tare, într-un dosar care l-a vizat și pe fostul președinte al Consiliului Județean Buzău, Marian Bîgiu. Surdu a fost acuzat de DNA că, în august 2013, i-ar fi dat lui Bîgiu suma de 878.222,47 euro, reprezentând 8% dintr-un contract al Consiliului Județean Buzău, pentru ca afacerea să ajungă la o firmă contro-lată, prin interpuși, de fostul șef al RA-APPS.

 

Subiecte în articol: Dorin Cocos
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri