La proba scrisă au fost prezenţi 31.237 de candidaţi din totalul celor 35.971 cu drept de participare. Dintre cei prezenţi, 5.557 de provin din promoţia de absolvenţi 2024. Au absentat 4.734 de candidaţi.
Potrivit sursei citate, 2.669 de candidaţi dintre cei prezenţi s-au retras în condiţiile prevăzute de metodologie - 2.509 din motive personale şi 160 din motive medicale.
Un număr de 49 de candidaţi au fost eliminaţi din examen. Dintre aceştia, 11 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă şi nu vor fi repartizaţi/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul şcolar 2024 - 2025. Nu au fost anulate lucrări în centrele de concurs.
Cele 28.519 lucrări trimise spre centrele de profil vor fi evaluate prin intermediul platformei digitalizate. Numărul de lucrări din anul în curs este în creştere cu peste 16% faţă de 2023.
Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate pe 23 iulie la sediile Inspectoratelor şcolare şi pe site-ul dedicat.
Contestaţiile se depun la sediile Inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice la adresele comunicate public de fiecare Inspectorat şcolar pe 23 iulie, după afişarea rezultatelor, respectiv pe 24 iulie, până la ora 12,00.
Rezultatele finale se afişează la sediile Inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul dedicat pe 31 iulie.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în şedinţele publice organizate de Inspectoratele şcolare în perioada 1 - 6 august.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.