x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Secretele managerilor de succes: Strategiile care salvează turismul în România

Secretele managerilor de succes: Strategiile care salvează turismul în România

de Diana Scarlat    |    15 Iul 2026   •   07:20
Secretele managerilor de succes: Strategiile care salvează turismul în România
Oferta extinsă, pentru toate gusturile

Anul 2026 este considerat de mulți hotelieri un an de criză majoră în turismul din România. Voucherele de vacanță au fost reduse la jumătate, față de anii anteriori, iar cei care se bazau pe acest bonus oferit de stat au ajuns la un grad de ocupare sub 40%.

La fel și hotelierii din zonele montane care se bazau pe turiștii atrași de pârtiile de schi, în foarte multe zone care au rămas fără zăpadă în timpul sezonului de iarnă. Anul acesta suferă și hotelierii de pe litoral, și cei din Delta Dunării, iar multe unități de cazare sunt închise și scoase la vânzare, în zone turistice renumite. Puterea de cumpărare a scăzut, inflația e în continuă creștere, iar noi scumpiri se anunță și pentru a doua jumătate a anului, astfel încât mulți români au început să renunțe la vacanțe sau să reducă numărul de zile de concediu în țară, în timp ce străinii sunt greu de atras în România. Cu toate acestea, unele hoteluri de lux sunt pline și se extind, primind un număr mare de turiști din țară și din străinătate. Ceea ce face diferența între faliment și succes este strategia hotelierilor.

Prima jumătate a acestui an a fost foarte slabă pentru turism, conform datelor Institutului Național de Statistică. În perioada ianuarie-mai 2026, numărul sosirilor în unitățile de cazare a scăzut cu 4,5%, iar cel al înnoptărilor cu 7% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, iar în rândul hotelierilor din toată țara s-a instalat panica. Unii proprietari de hoteluri și pensiuni din mai multe zone ale țării au declarat, pentru Jurnalul, că anul acesta nu mai au așteptări și se străduiesc doar să nu închidă afacerile. Sunt unități de cazare care și-au trimis angajații în șomaj, păstrând strictul necesar pentru subzistență - uneori fiind doar un singur angajat la bucătărie și unul la curățenie.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

În plină criză resimțită de majoritatea hotelierilor din România, unele unități de cazare au un grad de ocupare de peste 80%, chiar și anul acesta. Cele mai căutate sunt lanțurile hoteliere internaționale, iar reprezentanții agențiilor de turism care aduc străini în țara noastră spun că aceste hoteluri au avantajul de a oferi servicii la standarde cunoscute de turiștii care călătoresc în mai multe țări și acest segment important de public țintă cere cazare în lanțurile hoteliere internaționale.

Cu toate acestea, nu toate hotelurile care aparțin de un anumit lanț internațional au succesul garantat, iar diferența o face întotdeauna managementul hotelier. Mihaela Panaiot, managerul hotelului Ramada din centrul Sibiului, a explicat, pentru Jurnalul, că nu apartenența la lanțul internațional recognoscibil pentru clienți a adus creșteri ale volumului de vânzări, ci schimbarea de viziune și de strategie, după o perioadă de declin care a fost cauzată de management defectuos. Noul capitol a început pentru hotelul Ramada din Sibiu de la 1 iunie 2024, când administrarea hotelului a fost preluată de Premier Hospitality, cea mai importantă companie independentӑ de consultanță și management în domeniul hotelier din România, care a implementat o nouă strategie pentru a consolida legătura cu comunitatea locală - prin prezența permanentă la toate evenimentele din oraș -, dar și prin îmbunătățirea continuă a serviciilor oferite turiștilor.

Oferta extinsă, pentru toate gusturile

Astfel, la Ramada Sibiu sunt în permanență foarte mulți turiști străini, fie aflați în tranzit în oraș, fie veniți pentru business. De asemenea, hotelul găzduiește foarte multe evenimente, mai ales din sfera de business, ceea ce îi asigură în permanență un grad de ocupare peste nivelul mediu.

„Preluarea de către echipa Premier a adus o schimbare radicală de abordare. Provocările au fost nenumărate și de aceea a fost nevoie de timp și efort susținut, să repunem hotelul Ramada pe harta turistică, să ne reconectăm atât cu piața locală, cât și cu cea națională, ori cu agențiile externe. Abordările au fost diverse, de la parteneriate cu organizatori de evenimente culturale și sportive din oraș - precum Târgul de Crăciun, FITS, Astra Rock, Raliul Sibiului ori Redbull Romaniacs - la infotripuri pentru agențiile leisure externe sau organizatorii de conferințe și congrese. Și aici ajungem la o altă parte interesantă a strategiei noastre”, explică managerul.

Strategia se bazează mai ales pe oferta extinsă pentru oaspeți, nu doar pe standardele de cazare și masă pe care le presupune hotelăria clasică. „Ne-am dorit ca atât agențiile cu care colaborăm, cât și oaspeții care ne trec pragul să înțeleagă că noi oferim mai mult decât spații de cazare: noi oferim experiențe. Sibiul înseamnă mai mult decât o plimbare pe pietonală. Este un loc care trebuie descoperit la fiecare pas. Îți dorești cultură - noi îți oferim FAUST; îți dorești să savurezi un vin bun -noi îți oferim Wine Not. Îți dorești o experiență culinară la muzeu? Ce zici de Sala cu coloane a Muzeului Național Brukenthal? Îți dorești distracție? Noi îți oferim Retro Remix Party. Dorești să organizezi un congres medical de amploare - îți punem la dispoziție cel mai mare centru de conferințe din oraș. Lucrurile funcționează, pentru că am construit aici un nucleu, o echipă care a înțeles cu adevărat ce înseamnă ospitalitatea, iar asta se reflectă în evaluările oaspeților noștri”, a mai explicat managerul hotelului.

Pe ce mizează strategia câștigătoare

Aceeași companie din România, Premier Hospitality, se pregătește să deschidă, la începutul lunii august, un hotel de 5 stele la Sinaia, la Cota 1.400, în timp ce alți hotelieri închid sau vând afacerile, în lipsă de turiști. Compania are un parteneriat cu alt mare lanț hotelier internațional - Radisson Hotel Group - pentru viitorul hotel Radisson Blu Sinaia, la Cota 1400 - un hotel care se va adresa segmentului premium de turiști, aducând un element de noutate în peisajul turistic românesc. Va fi primul și singurul hotel poziționat sub un brand internațional amplasat la cea mai mare altitudine din țară, fiind o combinație perfectă între o investiție de top, sub umbrela unui brand de succes și cu un management profesionist, într-o zonă turistică istorică. Pe această strategie se bazează compania românească, pentru atragerea unui număr foarte mare de turiști români și străini.

Reprezentantul companiei, Călin Ile, a identificat câteva greșeli care se fac în turismul  din România: „Prima eroare a operatorilor economici din turism este că mulți dintre ei nu se adaptează pieței pe care activează. Nu fac studii de fezabilitate obligatorii, înainte de a accesa o anumită piață și astfel nu cunosc în detaliu piața căreia i se adresează, ceea ce duce la lipsa unei abordări corecte a investiției, în raport cu returul pe care îl poate oferi piața în cauză; nu se calibrează corect investiția, serviciile, organigrama, comunicarea etc. - specifice pieței respective. A doua eroare pleacă din faptul că, deși se fac constant investiții în turism - lucru de apreciat, de altfel -, investițiile se fac cu predilecție în «hard» - pereți, clădiri, dotări, mijloace fixe, obiecte de inventar - și mult mai puțin în componenta «soft» - training personal, comunicare și marketing eficient, design atrăgător, acțiuni de PR și vânzări - ceea ce duce la o opinie larg răspândită, din păcate, cum că serviciile hoteliere din România ar fi slabe, din punct de vedere calitativ. A treia greșeală pornește de la lipsa de colaborare cu comunitatea și cu ceilalți operatori din piața respectivă de care este nevoie pentru a crește întreaga piață”, a explicat Călin Ile. 

Lipsește brandul de țară atractiv

Și agențiile de turism au un rol foarte important în creșterea numărului de înnoptări în hotelurile din România, mai ales în activitatea de „incoming” (aducerea turiștilor străini în țara noastră). „Nu sunt multe agenții de turism din România care fac incoming - probabil aproximativ 100 din 3.000 de agenții licențiate. Iar în cadrul acestor 100 de agenții probabil că 20 contează cu adevărat și nu doar ocazional. E foarte greu să încerci să vinzi România turistică la extern, atât timp cât țara nu are o strategie clară, simplă, pragmatică; nu are un brand de țară cunoscut și atractiv. Și nu mă refer aici la logo - o confuzie des întâlnită. Nu e vorba de frunză sau alt simbol grafic. E vorba de personalitatea brandului România care să atragă cu adevărat turiștii. Și nu e vorba despre faptul că nu am avea produs turistic valoros în țară, chiar dacă de foarte multe ori românii își denigrează propria țară și au o satisfacție să arunce cu noroi în social media pe turismul românesc. E vorba de faptul că nu avem comunicare și promovare care să se audă într-un cor extrem de puternic al țărilor care se promovează la nivel mondial”, a explicat, pentru Jurnalul, Adrian Voican, CEO-ul agenției Bibi Touroperator.

Agenția a investit foarte mult în promovarea României, la târgurile internaționale de turism, unde merge de mulți ani, pentru a atrage turiștii străini în țara noastră. Colaborarea cu hotelurile și pensiunile din România este foarte importantă pentru agenție, în activitatea de „incoming”, pentru că unul dintre principalele puncte forte este reprezentat de condițiile de cazare și serviciile oferite de hotelierii români, la standardele cele mai înalte.

Înainte de orice, le recomand hotelierilor să analizeze cât mai atent clientela căreia i se adresează oferta. Cunoscându-ți piața, ai șanse mult mai mari să o poți atrage și ulterior să o fidelizezi. Le recomand să folosească tehnici moderne de vânzare și de promovare - „revenue management” e vital, spre exemplu; distribuția prin „channel manager”, de asemenea, să-și digitalizeze serviciile, în special în vederea folosirii corecte a datelor aflate la dispoziție.

Călin Ile, Premier Hospitality

×