Cele circa 67.000 de secții de vot din Franța s-au deschis, ieri, pentru turul al doilea al alegerilor legislative, un scrutin în urma căruia se anticipa o majoritate zdrobitoare în Adunarea Națională pentru partidul noului președinte al țării, Emmanuel Macron, și aliații săi.
Peste 47 de milioane de francezi au fost chemați la urne pentru un scrutin de la care se așteapta confirmarea dorinței de înnoire a scenei politice, în pofida unui absenteism pronunțat, care l-ar putea depăși chiar și pe cel istoric, de acum o săptămână (51,3%), scrie AFP. După succesul înregistrat în primul tur, pe 11 iunie, de partidul său, „La République en Marche”, președintele Macron așteapta o „confirmare”, care i-ar permite să-și pună în aplicare programul: flexibilizarea Codului Muncii, moralizarea vieții politice, precum și o lege antiteroristă care să înlocuiască starea de urgență în vigoare în Franța, după atentatele din noiembrie 2015. Aliat cu centriștii din „MoDem”, partidul său ar putea obține între 400 și 470 de mandate din 577, conform proiecțiilor institutelor de sondare, ceea ce i-ar aduce una din majoritățile cele mai importante din timpul celei de-a 5-a Republici franceze, adică după 1958. În primul tur, formațiunea înființată cu numai un an în urmă a întrunit 32,3% din sufragii, mult în fața dreptei ( 21,5%), a stângii radicale (13,7%), a Frontului Național (extrema dreapta, 13,2%) și a Partidului Socialist (9,5%). În total, 1.146 candidați, dintre care 40% femei, și-au disputat 573 de fotolii de deputat rămase în joc, pentru un mandat de 5 ani. În urma primului tur au fost distribuite doar patru mandate.