Jurnalul.ro Ştiri Externe Partidul Rusia Unită,care îl susţine pe Vladimir Putin,este pe primul loc în scrutinul parlamentar

Partidul Rusia Unită,care îl susţine pe Vladimir Putin,este pe primul loc în scrutinul parlamentar

Partidul Rusia Unită, care îl susţine pe preşedintele Vladimir Putin, se clasează pe primul loc în urma scrutinului parlamentar desfăşurat în Rusia, conform rezultatelor parţiale anunţate duminică seară.

Partidul Rusia Unită (conservator, naţionalist) a obţinut 38,75% din voturi, fiind urmat de Partidul Comunist (extremă-stânga), care are 25,06% din voturi, a anunţat Comisia Electorală Centrală după numărarea a 9% din voturi, potrivit Agenţiei France-Presse şi cotidianului Le Point.

Conform unui sondaj efectuat la ieşirea de urne, formaţiunea Rusia Unită este creditată cu 45,2% din voturi. În scrutinul din 2016, partidul Rusia Unită obţinuse 54,2% din voturi, iar Partidul Comunist, 13,3%.

Partidul Liberal-Democrat din Rusia, o formaţiune naţionalistă, a primit 9,6% din voturi, iar mişcarea Noi Persoane, 7%. Formaţiunea Rusia Dreaptă (centru-stânga) a obţinut 6,67% din voturi, conform Comisiei Electorale de la Moscova.

Opoziţia anti-Kremlin a fost exclusă din scrutin, notează cotidianul Le Point. Aliaţii liderului opoziţiei, Aleksei Navalnîi - aflat în detenţie - au îndemnat alegătorii să voteze cu partidele plasate cel mai bine pentru a învinge formaţiunea Rusia Unită.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri