Jurnalul.ro Ştiri Externe Paştele Catolic: Prinţul Charles a adus un omagiu refugiaţilor ucraineni şi celor care îi găzduiesc

Paştele Catolic: Prinţul Charles a adus un omagiu refugiaţilor ucraineni şi celor care îi găzduiesc

Prinţul Charles, moştenitorul coroanei britanice, a adus duminică un omagiu refugiaţilor ucraineni şi celor care îi găzduiesc, într-un mesaj adresat cu ocazia Paştelui Catolic, relatează AFP şi dpa.

"Milioane de oameni sunt astăzi strămutaţi, obosiţi de călătoria lor din locuri tulburi, răniţi de trecut, temându-se de viitor şi au nevoie să fie primiţi cu bunătate şi să se poată odihni", a declarat prinţul Charles, în vârstă de 73 de ani, fiul cel mai mare al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

"În ultimii ani, am avut inima zdrobită de suferinţele victimelor nevinovate ale conflictelor sau persecuţiilor, unele dintre care le-am întâlnit şi care mi-au spus poveşti tragice deoarece au fost forţate să-şi părăsească ţara şi să caute adăpost departe de casă", a mai spus el.

"Însă, în mijlocul acestei tristeţi şi inumanităţi, a fost extrem de emoţionant să văd cât de mulţi oameni sunt dispuşi să-şi deschidă casele pentru cei aflaţi în nevoie şi cum şi-au oferit timpul şi resursele pentru a-i ajuta pe cei care se confruntă cu o astfel de tristeţe distrugătoare şi cu o asemenea durere", a adăugat el.


 

Subiecte în articol: printul charles
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri