Jurnalul.ro Ştiri Observator Patru românce au ascuns în fuste parfumuri în valoare de 4.500 de lire

Patru românce au ascuns în fuste parfumuri în valoare de 4.500 de lire

Patru mame care au folosit fuste speciale cu buzunare ascunse pentru a fura parfumuri scumpe de 4.500 de leire au fost închise pentru mai mult de 5 ani, conform Dailymail.

Cele patru femei, care au împreună 25 de copii, au mers din Londra în Hampshire pentru a jefui magazinul de lux Boots. Acestea erau echipate cu fuste adaptate manual, care aveau buzunare cusute pe interior pentru a ascunde lucrurile furate.

Olga Mihai, Reica Petre, Carmen Stoica și Cintariata Veriga au fost închise, în total, pentru cinci ani și trei luni după ce gardienii le-au identificat pe camerele de supraveghere.

Mamele au lucrat în echipă, cât timp una dintre ele a distras un lucrător al magazinului din Eastleigh. Ele au furat parfumurile și le-au băgat în fuste și sacoșe, iar mai apoi au plecat.

Poliția le-a găsit pe hoațe într-o mașină și au găsit bunurile furate. Femeile au zis că le-au luat pentru a le da familiilor lor de Crăciun.

Procurorul Siobahn Linsey a zis: „L-au rugat pe vânzător să deschidă dulapul de sticlă în care era parfumul. În timp ce el a fost distras, femeile au pus parfumurile în ambele sacoșe și în fustele adaptate special cu buzunare”.

Pentru a ascunde furtul, femeile au vrut să cumpere un parfum de 1.600 de lire, dar i-au spus vânzătorului că nu au bani și au plecat.

„Ele au fost echipate cu fustele cu buzunar. Asta înseamnă că infracțiunea este de cel mai înalt nivel”.

Petre și Veriga au primit 18 luni de închisoare, Mihai a primit 15 luni, iar Stoica a primit 12 luni.

Boots a declarat că parfumurile de 4.500 de dolari nu au putut fi vândute, chiar dacă au fost returnate.

 

Subiecte în articol: parfumuri londra femei inchisoare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri