Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE Patru persoane încarcerate într-un accident la Breaza, una în stare de inconștiență

UPDATE Patru persoane încarcerate într-un accident la Breaza, una în stare de inconștiență

de Redacția Jurnalul    |   

Pompierii militari prahoveni intervin în aceste momente pentru descarcerarea a patru persoane rămase blocate într-un autoturism în urma unui accident rutier pe raza orașului Breaza, în zona Podul Vadului.

UPDATE

Victima aflată în curs de resuscitare, o femeie de 78 ani, a fost declarată decedată de către echipajul SMURD TIM.

Celelalte două victime, femei, politraumatizate, în vârstă de 72 și 75 de ani, au fost duse la UPU Ploiești.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Echipajele de intervenție acționează pentru extragerea victimelor din vehiculul avariat și acordarea asistenței medicale de urgență.

Autoturismul este căzut într-o râpă, în jur de 3 metri față de carosabil.

Potrivit primelor informații, o persoană este în stare de inconștiență.

Persoanele au fost scoase și preluate de către echipajele medicale și paramedicale sosite la fața locului.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD, ambulanța SMURD TIM și o autospecială de primă intervenție și comandă.

Misiunea este în desfășurare.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: accident pompieri militari breaza
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri