Jurnalul.ro Cultură Carte Pauza de poezie sau a VII-a ediție a acțiunii „Poezia în oraș” la Varșovia

Pauza de poezie sau a VII-a ediție a acțiunii „Poezia în oraș” la Varșovia

de Magdalena Popa Buluc    |   

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor de reclame ar exista pauze de poezie? Am fi atunci mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru?

La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a acțiunii „Poezia în oraș”, care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai.

Pauza este tema „Poeziei în oraș” din acest an și motivul central al celor 18 poeme care, timp de o lună, vor putea fi văzute în spațiul public varșovian, ascultate într-un podcast special pe canalul Spotify, citite pe pagina www.wierszewmiescie.eu, dar și în expoziția găzduită de Institutul Cultural Român din Varșovia pe simezele exterioare ale clădirii care găzduiește Ambasada României în Republica Polonă și sediul Institutului.

Sub forma unor planșe de format mare, expoziția cuprinde creațiile poeților europeni contemporani în original și traducere poloneză, precum și fotografiile și notele biografice ale poeților și traducătorilor lor.

Institutul Cultural Român de la Varșovia a selectat două poete de limbă română: Krista Szöcs (România, în traducerea Joannei Kornaś-Warwas) și Augustina Visan (Republica Moldova, în traducerea Olgăi Bartosiewicz-Nikolaev).

Krista Szöcs (n. 1990, Sibiu) este editor al revistei Z9 (Zona Nouă) și unul dintre organizatorii festivalului cu același nume. A absolvit Facultatea de Litere și Arte din Sibiu cu o disertație despre post-punk și poezie. În anul 2013 a debutat cu volumul de poezie cu genunchii la gură (Ed. Charmides), iar în 2017 i-a fost publicată o plachetă looked in silence în cadrul proiectului „Poetry will be made by all”, din Zürich. În 2019 a publicat volumul berlin (Ed. Nemira), pentru care a primit premiul „Tânărul Poet al Anului”.

Augustina Visan (n. 2001) a debutat în volumul FĂ CEVA TATĂ (Editura Prut Internațional, 2021), pentru care a primit premiul pentru debut la categoria Carte de poezie, oferit de Biblioteca  Municipală „B.P. Hașdeu” din Chișinău și mențiunea revistei „Regal Literar”. FĂ CEVA TATĂ s-a clasat printre cele mai citite 10 cărți ale anului 2022 (sondaj organziat de Biblioteca Națională a Republicii Moldova). Augustina Visan a publicat versuri în două antologii de poezie: Tineri poeți din Chișinău (selecție de Dumitru Crudu, Ed. Prut Internațional, 2020), și Antologie de poezie tânără din Basarabia (selecție și prefață de Lucia Țurcanu, ARC, 2021). Frecventează atelierul de scriere literară „Vlad Ioviță”, condus de Dumitru Crudu. A participat la cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București și activează ca secretar general al revistei „Timpul” din România, ediția din Republica Moldova.

 

– Pauza poate fi plăcută, ne permite să ne luăm răgaz de la obligații, să ne regenerăm forțele. Se întâmplă să fie și bruscă, ca atunci când ne este întrerupt discursul, ori o discuție sau o relație, pe care nu ni le dorim sfârșite. Poate să fie și de rău augur, ca atunci când trebuie să întrerupem totul și să luptăm pentru libertate sau să fugim din țara cuprinsă de război. Poemele din acest an arată diversitatea abordărilor, atât ale pauzei din titlul proiectului, cât și ale poeziei însăși – spune curatoarea din acest an, poeta poloneză Natalia Malek.

 

„Poezia în oraș” este organizată de institutele culturale și ambasadele europene reunite în clusterul EUNIC Varșovia împreună cu Primăria Orașului Varșovia, în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene în Polonia. La pauza din titlu vor face referire – uneori subversiv – autoare și autori din Austria, Estonia, Irlanda, Lituania, Luxemburg, Malta, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Ucraina și Ungaria, din regiunea Flandra, precum și  poeți de limbă bască, catalană, galițiană, mirandeză.

 

Subiecte în articol: Pauza de poezie Poezia în oraș
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri