Jurnalul.ro Sport eXtrasport Pele, internat de urgență în spital. Legendarul fotbalist a leșinat

Pele, internat de urgență în spital. Legendarul fotbalist a leșinat

Pele, legenda fotbalului brazilian, este internat într-un spital din ţara sa după ce şi-a pierdut cunoştinţa joi dimineaţă din cauza oboselii accentuate, a anunţat vineri Asociaţia Ziariştilor de Fotbal (FWA), citată de Reuters. 

FWA urma să organizeze sâmbătă, la Londra, un dineu în cinstea lui Pele, însă fostul jucător, în vârstă de 77 de ani, nu va mai ajunge. 

Pele a fost supus unor examene medicale. Potrivit FWA, "din fericire nu exist nicio sugestie că ar fi vorba de ceva mai grav decât oboseala". 

Singurul fotbalist care a câştigat de trei ori Cupa Mondială, Pele a mai fost internat în ultimii ani din cauza unor probleme cu rinichii şi prostata. De asemenea, el a fost operat la şold. Considerat în general cel mare jucător din toate timpurile, el a apărut în scaun cu rotile la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale 2018, care a avut loc în decembrie la Moscova. 
AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri