Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziții în 4 județe pentru tăieri ilegale de arbori. Prejudiciul se ridică la peste jumătate de milion de lei

Percheziții în 4 județe pentru tăieri ilegale de arbori. Prejudiciul se ridică la peste jumătate de milion de lei

18 percheziţii se desfășoară în patru judeţe pentru tăierea ilegală de arbori din fondul forestier naţional. Pentru acoperirea faptelor, infractorii au folosit avize de însoţire false. Prejudiciul se ridică la 571.061 de lei, se arată într-un comunicat al Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

"Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 2018 - 2020, o societate comercială din judeţul Alba, prin reprezentantul legal, ar fi exploatat, fără drept şi ar fi sustras arbori, din speciile molid şi brad, din fondul forestier naţional. Pentru a da o aparenţă de legalitate tăierilor de material lemnos efectuate, reprezentanţii societăţii ar fi întocmit, în fals, documente de însoţire între punctele de lucru ale societăţii, vizând transporturi de material lemnos care, în realitate, nu au fost efectuate sau ar fi întocmit documente de însoţire pe care erau menţionate cantităţi de material lemnos mai mici decât cele transportate. Materialul lemnos, în formă brută sau prelucrat sub formă de cherestea, ar fi fost transportat şi comercializat spre diverse societăţi comerciale şi persoane fizice".

Percheziţiile sunt efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în judeţul Alba -7, în judeţul Vâlcea - 6, în judeţul Sibiu - 4 şi una în judeţul Gorj la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, instigare şi complicitate la ultimele două infracţiuni.

Poliţiştii pun în executare 8 mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie conduse la sediul IPJ Alba pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

La percheziţii participă și poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, poliţişti din Inspectoratele de Poliţie Judeţene Vâlcea, Sibiu şi Gorj și consilieri superiori din cadrul Gărzii Forestiere Cluj.

 

Subiecte în articol: taieri ilegale
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri