Jurnalul.ro Ştiri Observator VIDEO Percheziții la persoane bănuite că au încărcat bancomate cu bancnote de 500 de euro false

VIDEO Percheziții la persoane bănuite că au încărcat bancomate cu bancnote de 500 de euro false

de Redacția Jurnalul    |   

Polițiștii și procurorii fac miercuri dimineața patru percheziții domiciliare în București într-un dosar de constituire a unui grup infracțional organizat, punere în circulație de valori falsificate şi înşelăciune. Suspecții ar fi încărcat bancomate cu bancnote de 500 de euro false.

Potrivit IGPR, din cercetări a reieșit că, în cursul lunii noiembrie, o unitate bancară ar fi fost prejudiciată cu aproximativ 240.000 de euro, prin încărcarea în bancomate, pe parcursul a 3 zile, a 486 de bancnote, în valoare de 500 de euro, falsificate.

Dintre acestea, doar șase bancnote ar fi fost reținute de aparatele multifuncționale, restul fiind acceptate.

„Bancnotele fac parte dintr-un tip de fals foarte periculos, cunoscute la nivel european atât pentru calitatea superioară a contrafacerii, cât și pentru faptul că sunt imposibil de detectat cu ochiul liber”, a transmis Poliția.

Două persoane vor fi duse la sediul DIICOT pentru audieri.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

Subiecte în articol: bancnote false perchezitii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri