Jurnalul.ro Ştiri Social "Perla" marinei britanice, construită de români

"Perla" marinei britanice, construită de români

de Dan Radu    |   

Cel mai ambiţios proiect naval al Marii Britanii din ultimii 30 de ani, construirea navei de explorare RSS Sir David Attenborough, s-a transformat dintr-un motiv de mândrie şi propagandă pentru guvernul britanic, într-un subiect de scandal, în care ameninţarea românilor care acaparează slujbele localnicilor este din nou invocată. Doar 20% din personalul angajat este britanic, restul provenind din Polonia şi, în special, din România.

Nava RSS Sir David Attenborough, pentru construcţia căreia guvernul britanic este pregătit să cheltuiască 200 de milioane de lire sterline (225,5 milioane de euro) a fost prezentată drept proiectul care va revitaliza nu doar cercetarea în Marea Britanie (ambarcaţiunea va executa misiuni de explorare în Antarctica), dar şi piaţa muncii din domeniul construcţiilor navale, care este afectată, în prezent, de şomaj. Pentru a implica cetăţenii de rând în proiect, guvernul britanic a lansat şi un concurs în care aceştia erau îmbiaţi să propună un nume pentru ceea ce va deveni nava reprezentantivă a explorării britanice. În urma votului popular, nava a primit denumirea de Boaty McBoatface (Barca Bărculescu în traducere aproximativă). Considerat prea jenant, numele sugerat de votul popular a fost abandonat, alegându-se denumirea de RSS Sir David Attenborough, în cinstea faimosului naturalist şi realizator de documentare ştiinţifice pentru BBC. După ce scandalul denumirii a fost uitat, a apărut însă unul nou: 80% din forţa de muncă angajată să construiască mândria marinei britanice este non-britanică.

 

Oferta britanică, epuizată

Angajaţii britanici de la compania Cammell Laird, care a primit contractul de construire a navei spun că, momentan, din cei 381 de muncitori angajaţi pentru proiect, majoritatea sunt români. Doar cinci britanici din Birkenhead, localitatea în care se construieşte nava, au fost angajaţi până în prezent pe post de sudori. "Şefii îi plătesc pe români cu 9 lire sterline pe oră. Băieţii din oraş primesc 14 lire pe oră, deci nu ne vor pe noi. Guvernul crede că nava este construită de muncitori britanici, dar se înşeală", a declarat unul dintre angajaţii britanici pentru publicaţia The Sun. Reprezentanţii companiei Cammell Laird au declarat că derulează programe de ucenicie pentru britanici, ca aceştia să se poată califica pentru astfel de slujbe, însă, pentru că nava trebuie dată în folosinţă în 2019, au fost nevoiţi să importe forţă de muncă. "După ce am epuizat candidaţii cu abilităţile necesare din Marea Britanie, am recrutat peste 300 de muncitori europeni de înaltă calificare prin intermediul unei companii de recrutare pentru a ne putea derula contractele. Preţuim enorm aceşti angajaţi pentru munca bună pe care o depun. Pentru claritate, aceşti muncitori nu sunt mai ieftin de angajat şi nu îi angajăm în detrimentul forţei de muncă britanice", se arată în comunicatul companiei. "Tratăm toţi muncitorii egal şi nu avem prejudecăţi. Trebuie să ne amintim că, atunci când industria noastră s-a prăbuşit, mulţi muncitori din şantierele noastre au călătorit în Europa pentru a se angaja", mai precizează compania.

 " RRS Sir David Attenborough va fi una dintre cele mai avansate nave de cercetare din lume şi va inspira o nouă generaţie de cercetători să consolideze statutul nostru de lider mondiali în ştiinţă", Departamentul britanic de Strategie Industrială

 Lansat în 2014, proiectul a fost prezentat de Departamentul britanic de Strategie Industrială drept o metodă prin care forţa de muncă din oraşele industriale va putea fi angajată. Departamentul a promis să facă şi programe de ucenicie, pentru calificarea muncitorilor. Firma însărcinată pentru construcţie, Cammell Laird, a promis că va crea cel puţin 500 de slujbe pentru locuitorii din Birkenhead.

Nava RSS Sir David Attenborough va avea 138 de metri lungime şi va explora Antarctica

 

Subiecte în articol: RSS Sir David Attenborough
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri