Jurnalul.ro Editoriale Permiteti trei intrebari despre permisul lui Sandu Matei?

Permiteti trei intrebari despre permisul lui Sandu Matei?

de Serban Cionoff    |   

Amarnic s-a  mai supărat Sandu  Matei, super-călifar al #rezistenților! Pe bună  dreptate, cred eu, dacă Darius  Vâlcov, consilierul primului ministru, nu a avut altă treabă și a făcut public un document medical din care rezultă că respectivul domn ar avea ceva probleme în ceea ce privește buna funcționare a obiectului dintre urechi. Document medical care, fiind unul ,,cu caracter personal’’, mai adaugă vajnicul co-militant al lui Mălin Bot et comp, domnia sa se consideră perfect îndreptățit să îl cheme  în fața justiției pe Darius Vâlcov. În consecință, domnul #rezistent își consideră onoarea nereperată și dorește să afle de unde și cum a ajuns reclamatul în posesia certificatului medical.

 Foarte adevărat, vulcanica personalitate a lui Sandu Matei naște, deopotrivă, ferventă admirație, dar și o pricinoasă invidie. Chiar o mare spaimă, dacă ne gândim la nemaipomenitele ecouri ale luptei sale civice, după cum, cu o copleșitoare modestie scrie însuși  #rezistentul domn.  Și cum,de când lumea și pământul, noi, plebea,neputându-ne ridica până la înălțimile nebănuite ale unor asemenea personalități, ce altceva ne mai rămâne de făcut decât să scormonim pe unde putem, doar- doar de vom afla ceva cu care să le maculăm funciara lor puritate morală , civică și politică.

 Așa se face că, pe la începuturile lui decembrie 2017, mai precis după ce vajnicul militant Sandu Matei a snopit în bătaie un om trecut de 70 de ani care avusese neobrăzarea să nu îi împărtășească idealurile de luptă, într-o emisiune difuzată la Antena 3 s-a făcut vorbire despre un permis de acces în Palatul Parlamentului al cărui posesor (și beneficiar, bineînțeles) era exact Sandu Matei! Recunosc, la acea vreme nu se știa despre diagnosticul dat de medici cetățeanului Sandu Matei, în schimb se știa că respectivul este de profesie… pensionat medical și că are puțini ani vechime în câmpul muncii. Motiv pentru care, într-un articol apărut tot aici, la jurnalul.ro, mi-am permis să pun câteva întrebări la care constat că nici până acum nu am primit răspuns. Mai precis, am întrebat despre circumstanțele care au condus la eliberarea acestui permis.

 Drept pentru care îmi permit să le reiau convins fiind că atât de iute- irascibilul domn Sandu Matei nu mă va aduce și pe mine în fața procurorilor și, mintenaș, a juraților. Nu de alta dar a trecut ceva vreme de cât Mihai Gâdea a făcut publică informația și,până acum, nu am aflat ca sus-menționatul #rezistent să fi probat că aceasta ar fi falsă. Este vorba despre faptul că Sandu Matei a fost posesor al unui permis de acces în Palatul Parlamentului. Atenție, domnia sa nu a avut acces în palatul Legislativului României pe bază de talon care se eliberează pentru fiecare vizită, ci a unui permis de acces are o perioadă de valabilitate mult mai mate și care, după câte știam, se vizează semestrial! Repet, așadar întrebările:

 1)De la ce cabinet parlamentar sau de la ce comisie parlamentară s-a emis solicitarea de eliberare a permisului de acces pe numele lui Sandu Matei? La ce dată a fost eliberat permisul și pentru ce perioadă a fost  valabil;

 2) În baza căror motive s-a solicitat acest lucru? În ce domeniu/domenii s-a socotit că expertiza  pe care a acumulat-o Sandu Matei este atât utilă activității legislativului încât accesul său, permanent, în Palatul Parlamentului, să fie facilitat de acest permis?;

 3)Factorii care au analizat și, ulterior, au avizat solicitarea aveau cunoștință despre unde a lucrat sau dacă mai lucrează Sandu Matei? Măcar de asta să îl fi întrebat fiindcă despre o viză medicală nu cred că putea fi vorba…

  Am pus aceste întrebări( ce-i drept într-o altă ordine și folosind alte formulări) și am constatat că nu sunt singurul care a avut oareșce curiozități pe acest subiect …cam delicat,recunosc. După cum mai constat că, nici până azi, organismele care au solicitat și apoi au eliberat permisul de acces în Palatul Parlamentului pentru Sandu Matei nu au binevoit să onoreze întrebările noastre cu un răspuns, fie și în doi peri.
  Profit de ocazia pe care mi-o oferă anunțul că Sandu Matei vrea să îl aducă pe Darius Vâlcov în fața justiției și reînnoiesc întrebările din decembrie 2017.

 Cu mențiunea că permisul de acces în Palatul Parlamentului este cu totul și cu totul altceva decât un certificat medical și nu are doar un caracter strict personal.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri