Jurnalul.ro Ştiri Justitie Trei persoane au fost reţinute pentru trafic de persoane şi proxenetism

Trei persoane au fost reţinute pentru trafic de persoane şi proxenetism

de Redacția Jurnalul    |   

Trei persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT Bacău sub acuzaţiile de trafic de persoane, proxenetism şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu substanţe cu efect psihoactiv, a informat un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2018 - 2022, unul dintre bănuiţi ar fi recrutat mai multe tinere pe care le-ar fi determinat să practice prostituţia atât pe teritoriul României cât şi în Germania şi Belgia.

Tinerele ar fi fost constrânse la practicarea prostituţiei, iniţial prin promisiunea realizării unor venituri care să le confere siguranţă financiară, iar ulterior prin ameninţări şi acte de violenţă fizică, fiindu-le indusă o permanentă stare de teamă.

"Ulterior, în perioada februarie-iunie 2023, alături de alţi doi bănuiţi, ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către alte tinere, în judeţul Bacău, prin crearea şi publicarea unor anunţuri, transportul şi cazarea în diferite apartamente închiriate în regim hotelier, în scopul obţinerii unor beneficii materiale importante. La data de 10 iunie 2023, doi dintre bănuiţi au fost prinşi în flagrant, în timp ce intenţionau să părăsească ţara, împreună cu două tinere, de 23 şi 25 de ani, având ca destinaţie Marea Britanie. Asupra bănuiţilor a fost descoperită şi o cantitate de substanţă cu efect psihoactiv", precizează comunicatul IGPR.

Anchetatorii au efectuat 6 percheziţii domiciliare în urma cărora au fost ridicate mai multe mijloace de probă.

Trei persoane au fost reţinute şi urmează să fie prezentate, duminică, judecătorului cu propunere de arestare preventivă, iar pentru încă o persoană a fost dispus controlul judiciar.

Suportul tehnic de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău. 

Subiecte în articol: persoane proxenetism
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri