Jurnalul.ro Ştiri Social Peste 1,2 milioane de refugiați ucraineni au ajuns în România de la începutul războiului

Peste 1,2 milioane de refugiați ucraineni au ajuns în România de la începutul războiului

Circa 11.286 de refugiați ucraineni au intrat marți în România pe la punctele de frontieră, cu 5,1% mai mulți față de ziua anterioară.

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 7.366 cetăţeni ucraineni, în creștere cu 15,9%. Pe la cea cu Republica Moldova au trecut granița 1.095 cetăţeni ucraineni, în scădere cu 0,1%, potrivit IGPF.

Din 24 februarie 2022, au intrat în țara noastră 1.272.999 de ucraineni iar din 10 februarie 2022, în perioada pre-conflict, au ajuns în România 1.307.528 ucraineni.
"Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse şi la graniţa terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acţionează în sistem integrat cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date şi informaţii, precum şi de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute", arată IGPF. 

Subiecte în articol: refugiati ucraineni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri