Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 1,5 milioane de euro acordaţi de Ministerul de Externe, în 2015-2016, pentru programe dedicate refugiaţilor

Peste 1,5 milioane de euro acordaţi de Ministerul de Externe, în 2015-2016, pentru programe dedicate refugiaţilor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) salută celebrarea, la 20 iunie, a Zilei Mondiale a Refugiatului şi menţionează că a acordat, în perioada 2015-2016, o sumă de peste 1,5 milioane de euro pentru programe dedicate refugiaţilor, informează un comunicat al ministerului transmis, marţi, AGERPRES. 

"Această zi este dedicată, în primul rând, curajului, forţei şi perseverenţei de care dau dovadă zecile de milioane de persoane strămutate forţat la nivel global din cauza conflictelor, persecuţiei şi sărăciei. În egală măsură, reprezintă un moment de reflecţie asupra riscurilor la care sunt expuşi refugiaţii în căutarea unei vieţi sigure şi a unui trai decent pentru ei şi familiile lor, dar şi asupra provocărilor cărora actorii umanitari trebuie să le facă faţă pentru a interveni în zonele de conflict şi pentru a identifica soluţii durabile la problemele refugiaţilor", arată sursa citată. 

România a susţinut eforturile întreprinse la nivelul Uniunii Europene pentru promovarea de soluţii durabile şi eficiente în contextul crizei refugiaţilor. România contribuie la eforturile de relocare a persoanelor aflate în nevoie de protecţie internaţională convenite la nivel european şi se numără printre principalii susţinători ai activităţii desfăşurate de agenţiile europene de profil. Un astfel de exemplu îl reprezintă Facilitatea - pentru refugiaţii sirieni din Turcia, prin intermediul căreia România oferă adăpost, acces la educaţie şi servicii de bază pentru aceştia, arată MAE. 

Sursa: www.agerpres.ro

Subiecte în articol: mae refugiati
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri