Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 200 de persoane expulzate din Italia în încercarea de a preveni atacurile jihadiste

Peste 200 de persoane expulzate din Italia în încercarea de a preveni atacurile jihadiste

Italia a anunţat sâmbătă expulzarea a doi marocani şi a unui sirian, suspectaţi de legături cu extremismul islamist, urcând la 202 numărul de expulzări care au avut loc pe acest motiv de pe teritoriul italian începând din ianuarie 2015, informează AFP. 

Fără drept de apel, ordinele ministeriale de expulzare pentru indivizi consideraţi potenţial periculoşi pentru securitate se numără printre principalele măsuri întreprinse de Italia pentru prevenirea atacurilor jihadiste ce lovesc alte ţări ale Europei. 

Printre ultimii expulzaţi se numără şi un marocan de 38 de ani acuzat că s-a radicalizat în închisoare, unde fusese închis pentru fapte minore. Statutul lui a fost ridicat de la "risc mediu" la "risc ridicat" după ce a fost surprins, alături de alţi deţinuţi, celebrând atacul comis cu un camion la Stockholm, în aprilie, soldat cu cinci morţi. 

Al doilea bărbat expulzat, un sirian, locuia în Italia sub o falsă identitate tunisiană. A fost arestat în 2015 pentru participare la imigraţie ilegală şi obligat să nu părăsească un centru de solicitanţi de azil din Calabria. Aici el a fost violent cu personalul şi alţi rezidenţi şi a sărbătorit de asemenea atentatul comis în mai la Manchester, în nordul Marii Britanii, soldat cu 22 de morţi şi zeci de răniţi. 

Al treilea bărbat expulzat este un marocan de 31 de ani, ale cărui semne de simpatie pentru SI ar fi legate de probleme psihiatrice. I s-a prescris un tratament obligatoriu pentru aceste probleme, după ce a fost arestat pentru furtul unui microbuz. 

Ordinele de expulzare au fost aplicate şi suspecţii au ajuns deja în ţările lor de origine, precizează Ministerul de Interne al Italiei. 

Italia este ameninţată în mod regulat de militanţi ai SI şi a majorat nivelurile de securitate în jurul siturilor turistice şi locurilor aglomerate. Însă autorităţile acestei ţări susţin că până acum nu au fost alertate în legătură cu o ameninţare teroristă iminentă. 

Aceste noi anunţuri de expulzări intervin după dublul atentat terorist din Spania, joi şi vineri, revendicat de SI şi soldat cu cel puţin 14 morţi şi 120 de răniţi.

AGERPRES

Subiecte în articol: italia expulzari atacuri jihadiste
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri