Jurnalul.ro Ştiri Observator Peste 50 de persoane au participat la un marş pentru cinstirea eroilor neamului românesc

Peste 50 de persoane au participat la un marş pentru cinstirea eroilor neamului românesc

Peste 50 de persoane au participat miercuri, în centrul Bucureştiului, la un marş pentru cinstirea eroilor neamului românesc, acţiune organizată de Frăţia Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtătorul de Biruinţă.

Participanţii, majoritatea îmbrăcaţi în costume naţionale şi fluturând steaguri tricolore, s-au adunat la Catedrala Patriarhală, unde au participat la Vecernia Înălţării, după care au pornit pe traseul Dealul Mitropoliei - Piaţa Unirii - Piaţa Universităţii - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei - Arcul de Triumf.

Ei au intonat imnul României, cântece patriotice precum "Tu, Ardeal" sau "Treceţi batalioane române Carpaţii", precum şi cântece religioase şi au afişat pancarte cu personalităţi culturale, istorice sau religioase, între care Constantin Brâncuşi, Mihai Eminescu, părintele Justin Pârvu, Tudor Vladimirescu, Petre Ţuţea, Radu Gyr, Mircea Vulcănescu, Horia Bernea.

"În anul Centenarului Unirii vă îndemnăm să demonstrăm că nu ne-am uitat eroii şi astfel să îi promovăm ca adevărate repere pentru societatea de astăzi", precizau organizatorii în invitaţia la marş. AGERPRES

Subiecte în articol: mars in cinstea eroilor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri