Jurnalul.ro Ştiri Educatie Peste 8.500 de dascăli susțin definitivatul în învățământ

Peste 8.500 de dascăli susțin definitivatul în învățământ

de Redacția Jurnalul    |   

Peste 8.500 de candidați sunt așteptați să participe miercuri la proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2024), programată în 42 de centre de examen.

Potrivit Ministerului Educației, proba începe la ora 9:00 și are o durată de 4 ore, cu posibilitatea prelungirii cu 1 - 2 ore în anumite situaţii speciale (exemple: pentru candidații nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere sau în situația în care proba se desfășoară prin dictarea conținutului acesteia de către un candidat cu anumite deficiențe, către un profesor asistent, de altă specialitate decât cea la care se desfășoară proba respectivă).

Accesul candidaţilor în centrele de examen se face în intervalul 7:30 - 8:00, pe baza unui act de identitate valabil (carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate - ori, în lipsa acestuia, paşaportul în termen de valabilitate).

„Elaborarea subiectelor pentru cele 99 discipline, traducerea acestora în limbile minorităților naționale la solicitarea candidaților, elaborarea baremelor de evaluare și afișarea acestora, după susținerea probei scrise sunt asigurate de Centrul National de Politici și Evaluare în Educație. După finalizarea probei scrise, subiectele și baremele de evaluare se vor afișa pe site-ul dedicat și la avizierele centrelor de examen”, transmite Ministerul Educațiie.

Disciplinele de examen/specializările cu un număr mare de candidați înscriși sunt: învăţământ preşcolar în limba română (2.599 de candidați), învăţământ primar în limba română (1.488 candidați), educaţie fizică şi sport (753 de candidați) și matematică (376 de candidați).

Toate spațiile destinate desfășurării acestui examen (sălile în care se desfășoară proba, precum și sălile în care își desfășoară activitatea comisiile de examen, comisiile de evaluare a lucrărilor scrise și comisiile de soluționare a contestațiilor etc.) sunt monitorizate audio-video.

Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel național pe discipline.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 30 iulie, în centrele de examen și pe pagina dedicată.

Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 30 iulie (până la ora 20:00) și 31 iulie (până la ora 12:00). Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site în data de 6 august.

Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin accederea la definitivarea în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Pentru a putea participa la proba scrisă, candidații trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiții: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an; să dețină pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”; minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.

Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult 3 ori.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: definitivat dascali
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri