Jurnalul.ro Ştiri Externe Petiție cu peste 22.000 de semnături pentru primirea afganilor care au colaborat cu România

Petiție cu peste 22.000 de semnături pentru primirea afganilor care au colaborat cu România

O petiție care militează pentru acordarea de vize afganilor care au colaborat cu România a strâns peste 22.000 de semnături. Demersul este inițiat de asociația Declic, iar documentul a fost trimis Consiliului Suprem de Apărare a Țării.

Potrivit unui comunicat de presă, Comunitatea Declic a trimis Consiliului Suprem de Apărare a Țării peste 22.000 de semnături ale cetățenilor care solicită ca statul român să elibereze vize pentru cetățenii afgani care au colaborat cu România și NATO în cei aproape 20 de ani de prezență militară în Afganistan, precum și pentru familiile acestora și pentru alte categorii vulnerabile.

Petiția, inițiată de Comunitatea Declic, a fost trimisă CSAT și Ministerului de Externe.

„România este datoare să îi protejeze pe traducătorii, jurnaliștii, reprezentanții ONG-urilor și pe toate categoriile vulnerabile din Afganistan. De asemenea, România trebuie să acorde vize pentru cetățenii afgani expuși violenței talibanilor: activiști și activiste pentru drepturile omului, jurnaliști, magistrați, profesori și profesoare, studenți”, se arată în petiție.

Cetățenii semnatari ai petiției susțin că România trebuie să acorde vize pentru cetățenii afgani expuși violenței talibanilor: activiști pentru drepturile omului, jurnaliști, magistrați, profesori și studenți. În plus, textul petiției cuprinde și solicitarea clară către autorități de a trimite aeronave care să ajute la evacuarea din Afganistan a civililor care încearcă disperați să plece, înainte de a fi uciși.

„Decizia trebuie luată de îndată. România nu poate rămâne datoare tuturor acelor oameni care și-au pus viața în pericol în cei 20 de ani de război, în misiuni cot la cot cu militarii români. Înțelegem temerile din rândul societății și riscurile unei decizii insuficient documentate, dar, în același timp, avem încredere că instituțiile de forță ale statului, menite să ne protejeze pe noi toți, își vor face datoria și își vor dovedi utilitatea în acest caz”, a declarat Cătălina Hopârteanu, reprezentant Declic.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării se reunește miercuri la Palatul Cotroceni pentru a dezbate criza din Afganistan.

Mediafax

Subiecte în articol: refugiati afgani
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri