Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Petre Daea, mesaj pentru români: Pâinea este asigurată în 2023. Nu sunt motive de îngrijorare

Petre Daea, mesaj pentru români: Pâinea este asigurată în 2023. Nu sunt motive de îngrijorare

de Redacția Jurnalul    |   

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune că românii nu trebuie să se îngrijoreze pentru hrană în acest an.

"Avem semănat la această dată, pus în sol, peste 2 milioane de hectare de grâu, ceea ce înseamnă că pâinea pentru România este asigurată", a precizat acesta la antena3CNN

El a mai spus că este "ca panoul fotovoltaic", în timp ce "unii s-au născut obosiţi", făcând referire la criticile pe care le-a primit pentru acţiunile de pe teren, în culturile din ţară sau pe şantierele sistemelor de irigaţii.

"În România avem sol, avem posibilitatea să creștem animale, avem posibilitatea să ne hrănim cu tot ceea ce avem în acest perimetru extraordinar", a explicat ministrul, care a explicat că anul trecut a fost greu din cauza războiului, a climei dar și a pandemiei. 

"În cei 54 de ani de activitate, nu a fost un an mai greu ca acesta. Anul 2022 a fost cel mai greu an din activitatea mea, un an extraordinar din punct de vedere climatic. Un an cu foarte multe probleme".

Demnitarul spune că vrea ca tinerii plecați în străinătate să se întoarcă acasă.

"România în 2016 era pe locul 10 privind fermierii care au vârsta sub 25 de ani, iar acum este pe locul cinci. Sunt o serie de forme de sprijin care se adresează tinerilor în agricultură".

Despre acest an, Petre Daea spune că românii trebuie să stea liniștiți pentru că mâncarea este asigurată. 

"Am încredere în făuritorii de hrană din România, ei ne-au asigurat hrana până acum şi ne-o vor asigura şi de acum încolo, ăsta este motivul pentru care nu sunt motive de îngrijorare pentru anul viitor".

El spune că toată viața a muncit. "Am crescut într-o familie săracă care s-a gândit să facă câte ceva în fiecare zi în așa fel încât să înveţe copii. Tot timpul am muncit și muncesc".

Petre Daea a transmis un mesaj de început de an.

"Vă îmbrățișez, dragi făuritori de hrană ai țării, dragi fermieri, îmbrățișez pe fiecare dintre cei care se caută acum și se întâlnesc fie în casele părinților, fie la biserică, fie la restaurante. Să rămânem împreună, să iubim țara și s-o păstrăm, că merită".

 

Ministrul agriculturii Petre Daea: "Pâinea pentru România este asigurată"

Subiecte în articol: Petre Daea hrana mancare paine
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri