Jurnalul.ro Ştiri Politică Petre Tobă: Am decis să îmi prezint demisia din funcţia de ministru al Afacerilor Interne

Petre Tobă: Am decis să îmi prezint demisia din funcţia de ministru al Afacerilor Interne

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a anunţat joi că a decis să îşi prezinte demisia din funcţie pentru a evita implicarea MAI într-un scandal public în prag de alegeri.

"Am decis să-mi prezint demisia primului-ministru pentru a evita implicarea Ministerului Afacerilor Interne într-un scandal public în prag de alegeri. Resping cu tărie acuzaţiile aduse şi sunt la dispoziţia organelor de anchetă pentru clarificarea oricărei situaţii. Menţionez că toate faptele prezentate sunt anterioare mandatului meu, iar procurorul de caz a avut acces la toate documentele necesare instrumentării cauzei, inclusiv la cele clasificate 'secret de stat' ", spune Petre Tobă, într-o declaraţie transmisă AGERPRES. 

Premierul Dacian Cioloş a afirmat joi că ar fi "cel mai bine" ca ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, să îşi dea demisia. 

"Un lucru este clar, indiferent despre cine ar fi vorba în Guvern, cineva care are semnătura mea sau propunerea mea pentru a fi numit sau demis, evident că în aceste condiţii cred că trebuie sau să îşi dea demisia sau, dacă nu, o să îi cer eu să plece. (...) Este evident că, în aceste condiţii, este cel mai bine şi pentru dânsul şi pentru Guvern ca dânsul să plece", a spus Cioloş, întrebat cu privire la situaţia ministrului de Interne, Petre Tobă. 

Prim-ministrul a precizat că o să discute în acest sens cu Petre Tobă pentru a vedea ce hotărăşte ministrul Afacerilor Interne. 

El a spus că nu ştie exact despre ce este vorba în dosarul în care este vizat Petre Tobă, însă a subliniat că justiţia va decide. "Nu comentez, pentru că nu ştiu exact despre ce e vorba. (...) Asta nu înseamnă că respectiva persoană este vinovată. Justiţia va decide, dar e vorba în primul rând de moralitate şi integritate", a mai afirmat Cioloş. 

Şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a cerut joi sesizarea preşedintelui României pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui Petre Tobă, ministru al Afacerilor Interne, în legătură cu săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului în dosarul foştilor şefi DIPI. 

Solicitarea referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de Tobă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în 1 aprilie 2016, în contextul în care la DNA se afla în instrumentare dosarul 20/P/2016 (n.r - prin care au fost trimişi în judecată Gabriel Oprea şi alte persoane), acesta, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, a refuzat declanşarea procedurii de declasificare parţială a unor documente.

 

www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri