Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie PFA poate avea maximum trei angajaţi

PFA poate avea maximum trei angajaţi

de Cristian Anton    |   

PFA-urile vor putea avea trei angajaţi şi cinci domenii de activitate, potrivit unei legi care va intra în vigoare săptămâna viitoare. Până acum, PFA-urile puteau angaja un număr nelimitat de persoane. În plus, studenţii beneficiază de o atenţie specială din partea legiuitorului, pentru a le încuraja spiritul antreprenorial. Pe de altă parte, o lege care va intra în vigoare luna viitoare va scuti de la plata taxelor operaţiunile de radiere ale SRL-urilor şi PFA-urilor.  

 

PFA-urile îşi vor putea desfăşura activitatea cu maximum trei angajaţi şi vor putea avea cel mult cinci domenii de activitate, potrivit schimbărilor legislative care vor intra în vigoare începând cu 16 ianuarie. Este data la care intră în vigoare Legea nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, prin care se modifică modul de înregistrare şi de funcţionare a persoanelor fizice autorizate (PFA), întreprinderilor individuale (II) şi întreprinderilor familiale (IF). „PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult cinci clase de activităţi prevăzute de codul CAEN”, în timp ce „întreprinderea individuală poate avea în obiectul de activitate cel mult 10 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN”, se arată în lege.

 

Câţi angajaţi poate avea un PFA

De asemenea, „PFA poate desfăşura activităţile pentru care este autorizată singură sau împreună cu cel mult trei persoane angajate de aceasta, în calitate de angajator cu contract individual de muncă încheiat şi înregistrat în condiţiile legii”, în timp ce „întreprinderea individuală poate angaja cel mult 8 salariaţi, terţe persoane, cu contract individual de muncă încheiat şi înregistrat în condiţiile legii şi poate stabili relaţii contractuale, în condiţiile legii”. Actul normativ cuprinde un articol nou referitor la studenţii care sunt scutiţi de la plata taxelor pentru operaţiunile de înregistrare şi autorizare a unui PFA sau a unei întreprinderi individuale prin oficiile Registrului Comerţului de pe lângă tribunale, precum şi de la plata tarifelor pentru serviciile de asistenţă prestate de aceste oficii.

 

Înregistrarea şi radierea, gratuite

De la 1 februarie intră în vigoare o altă lege nouă, care prevede, printre altele, eliminarea taxelor cerute la Registrul Comerţului, în urma dizolvării sau lichidării a PFA-urilor, întreprinderilor individuale/familiale şi a SRL-urilor, SRL-ului debutant etc. Dizolvarea este o modalitate de încetare a persoanelor juridice de drept privat. Măsura este inclusă într-un act normativ care mai înlătură, printre alte aproximativ 100 de taxe, şi pe cele pentru înfiinţarea de SRL sau PFA ori înscrierea de alte menţiuni la Registrul Comerţului.

 

“Un SRL gratuit, un leu capital social, o zi pentru înfiinţarea firmei, o semnătură electronică gratuită şi un cont bancar gratuit. Alocarea financiară pentru aceste proiecte va fi realizată în baza unui punctaj stabilit în funcţie de contribuţia proiectului la dezvoltarea zonei”, Liviu Dragnea, din programul PSD

O altă noutate importantă este că firmele care au ca unic obiect de activitatea inovarea și activitățile de cercetare-dezvoltare beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe profit pentru o perioadă de zece ani. 

Modificarea Codului Fiscal, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2017, presupune eliminarea a peste 100 de taxe

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri