Pfizer a redus la jumătate livrările de vaccin COVID-19 în unele țări ale UE în această săptămână, au declarant, joi, oficiali guvernamentali, relatează Reuters.
România a obținut doar 50% din volumul planificat pentru această săptămână, cealaltă jumătate urmând să vină treptat, până la sfârșitul lunii martie, iar livrările urmează să revină la normal începând de săptămâna viitoare, a declarat pentru Reuters secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu.
O situație similară este în Polonia, care a primit luni 176.000 de doze, o scădere de aproximativ 50% față de ceea ce era de așteptat, au spus autoritățile.
Guvernul ceh se pregătea pentru reducerea livrărilor, încetinindu-și campania de vaccinare. „Trebuie să ne așteptăm ca în următoarele trei săptămâni să existe o reducere a a vaccinărilor”, a declarat ministrul sănătății Jan Blatny reporterilor, livrările Pfizer scăzând cu aproximativ 15% în această săptămână și cu până la 30% în următoarele două săptămâni.
Pfizer și partenerul său german BioNTech au refuzat să comenteze reducerile dincolo de declarația lor săptămâna trecută, care a anunțat reduceri ale livrărilor în timp ce intensifică producția în Europa.
Unele țări consideră că se pot descurca. Norvegia are o rezervă de vaccin și va continua să administreze doze conform planificării, a declarat organismul de sănătate publică.
Compania farmaceutică a declarat Bulgariei și Poloniei că va înlocui dozele lipsă, au spus oficiali de rang înalt.
Dar Institutul Seric din Danemarca a declarat că scăderea de 50% a dozelor din această săptămână va duce la o deficiență de 10% în primul trimestru.
Între timp, Italia amenință cu acțiuni legale împotriva Pfizer, comisarul special pentru COVID-19, Domenico Arcuri, declarînd că țării i s-a spus să se aștepte la o reducere de 20% săptămâna viitoare, după reducerea aprovizionării din această săptămână cu aproape 30%
Oficialii spun că reducerile le subminează eforturile de a-și inocula cetățenii și de a limita pandemia care a ucis peste 2 milioane de oameni.
La această situație se adaugă îngrijorarea cu privire la aprovizionarea cu seringi speciale necesare pentru extragerea a șase doze din fiecare flacon din poza lui Pfizer.
Agenția europeană de supraveghere a bolilor a avertizat joi că trei variante ale coronavirusului apărut în Marea Britanie, Africa de Sud și Brazilia vor duce la mai multe infecții cu COVID-19 și la creșterea spitalizărilor și deceselor.
În Ungaria, unde autoritățile au aprobat utilizarea vaccinurilor AstraZeneca și Sputnik V produs de Rusia, înaintea autorității de reglementare din UE, un înalt oficial a solicitat Bruxellesului să încerce să se asigure că livrările de la Pfizer respectă programul.
Problema s-a răspândit și în țările din afara UE. Canada se confruntă cu întârzieri, la fel și Elveția, unde Cantonul Grisons de munte a primit doar 1.000 de doze de la Pfizer săptămâna aceasta, în loc de cele 3.000 pe care le anticipase.
(sursa: Mediafax)