Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată pentru un apartament la nivel național s-a majorat, mai exact, cu 1% în ultimele 30 de zile, de la 1.536 la 1.551 de euro pe metru pătrat util. Pe fondul provocărilor ridicate de epidemia de Covid-19, pretențiile vânzătorilor s-au înscris pe o traiectorie sensibil ascendentă în ultimele 12 luni: acestea sunt, în momentul de față, cu 14,8% mai ridicate comparativ cu începutul lui decembrie 2020 – când ajungeau la o medie de 1.351 de euro pe metru pătrat. Diferențe anuale pozitive pot fi observate în toate cele șase centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro, în fruntea clasamentului scumpirilor situându-se Brașovul, iar, la polul opus, Timișoara.
„Un factor important care a contribuit la creșterea susținută a prețurilor apartamentelor în 2021 este reprezentat de scumpirea materialelor de construcție, în contextul dificultăților generate de pandemie, dar și de o cerere susținută. Au fost afectate, în mod indirect, și locuințele deja finalizate, noi sau chiar vechi. Avansul-record consemnat în Brașov, mai accentuat pe segmentul locuințelor nou-construite, atestă menținerea unui interes crescut pentru proprietățile din orașele cu o calitate a vieții ridicată, în condițiile în care munca de la distanță rămâne o practică răspândită”, spune Daniel Crainic, Director de Marketing Imobiliare.ro
În București, așteptările vânzătorilor de apartamente au ajuns la o medie de 1.594 de euro pe metru pătrat util la final de 2021, în creștere cu 0,9% față de luna anterioară (când costau 1.580 de euro pe metru pătrat). Comparativ cu perioada similară a anului trecut, apartamentele din Capitală se situează la o diferență de 13,9% (față de o valoare de 1.400 de euro pe metru pătrat util). Marjele de creștere consemnate pe cele două segmente majore de piață au fost diferite: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 15,9% în decursul a 12 luni, de la 1.343 la 1.557 de euro pe metru pătrat; apartamentele noi, pe de altă parte, au ajuns, luna trecută, la un preț de 1.620 de euro pe metru pătrat util, în condițiile unei creșteri anuale de 12,1% (de la 1.445 de euro pe metru pătrat util).
În Brașov, apartamentele au atins o medie de 1.445 de euro pe metru pătrat luna trecută, în creștere cu 1,2% față de octombrie (de la 1.428 de euro pe metru pătrat) și, respectiv, cu 17,4% față de 2020 (când se situau la 1.231 de euro pe metru pătrat). Unitățile locative vechi au ajuns la o valoare de listare de 1.372 de euro pe metru pătrat util, în condițiile unui avans de 13% la 12 luni (de la 1.214 euro pe metru pătrat). Locuințele noi, pe de altă parte, au consemnat o creștere anuală de 20,8% în perioada analizată, de la 1.261 la 1.523 de euro pe metru pătrat.
În Cluj-Napoca, Indicele Imobiliare.ro relevă o diferență pozitivă de 1,9% în ultimele 30 de zile, respectiv de la 2.013 la 2.051 de euro pe metru pătrat util. Pe de altă parte, avansul anual s-a situat la 11,5%, de la o medie de 1.840 de euro pe metru pătrat atinsă la finele lui 2020. Apartamentele vechi din oraș au ajuns la o valoare de 2.069 de euro pe metru pătrat, ceea ce echivalează cu un plus de 15,8% la 12 luni (de la 1.787 de euro pe metru pătrat). Pe de altă parte, locuințele nou-construite au înregistrat, în aceeași perioadă, o creștere mai moderată, în cuantum de 7,4%, de la 1.898 la 2.038 de euro pe metru pătrat.
În Constanța, suma medie solicitată pentru un apartament s-a majorat cu 1,4% pe parcursul ultimei luni, de la 1.365 la 1.384 de euro pe metru pătrat util. Pe de altă parte, la 12 luni a fost consemnat un avans de 10,5%, de la 1.253 de euro pe metru pătrat. Apartamentele vechi din Constanța se situau la un nivel de preț de 1.356 de euro pe metru pătrat util la finele lunii trecute, în creștere cu 9,6% față de perioada similară a anului trecut – când ajungeau la 1.237 de euro pe metru pătrat. Locuințele noi din oraș au cunoscut un avans de 11,1% în ultimul an, de la 1.285 la 1.427 de euro pe metru pătrat util.
În Iași, apartamentele au consemnat o creștere de preț de 2,1% în ultima lună de toamnă a acestui an, de la 1.167 la 1.192 de euro pe metru pătrat util, potrivit Indicelui Imobiliare.ro; față de perioada similară a anului anterior, însă, când locuințele se tranzacționau cu 1.080 de euro pe metru pătrat, diferența se cifrează la 10,4%. În orașul din nord-estul țării, apartamentele din blocurile vechi s-au apreciat cu 8,6% pe parcursul ultimelor 12 luni, de la 1.087 la 1.181 de euro pe metru pătrat. În același timp, locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au consemnat o creștere de 11,5%, de la 1.074 la 1.198 de euro pe metru pătrat.
În Timișoara, așteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 0,1% în ultimele 30 de zile, de la 1.362 la 1.364 de euro pe metru pătrat util. Comparativ cu perioada similară a anului anterior, creșterea a fost de 6% (de la 1.287 de euro pe metru pătrat util). Cu un preț mediu de 1.354 de euro pe metru pătrat, locuințele vechi din oraș sunt, în prezent, cu 5% mai scumpe decât în urmă cu un an (când costau 1.289 de euro pe metru pătrat). Apartamentele nou-construite, pe de altă parte, au consemnat un avans mai accentuat la 12 luni, de 9,3% mai exact, de la 1.278 la 1.397 de euro pe metru pătrat util.
(sursa: Mediafax)