Revin cu un scenariu prin care am mai trecut cu peste 10 ani în urmă. Imaginați-vă o scenă de teatru pe care se joacă o piesă tragicomică în trei acte, o piesă cu mai multe personaje: Guvernul, Parlamentul, Antreprenorul, Bancherul și Contribuabilul. Intriga o aduce pe scenă Criza. Iar Relansarea (economică) ar trebui să urce pe scenă într-un glorios final fericit.
În actul I, Contribuabilul bagă mâna în buzunar și plătește o lungă listă de facturi, de credite și de taxe și impozite. Tradițional, Guvernul ia banii Contribuabilului și-i aruncă pe fereastră. Parlamentului nu-i prea pasă de Contribuabil și doarme liniștit mimând din când în când prezența. Antreprenorul se roagă de Bancher să-i dea bani să-și salveze firma, dar Bancherul crește costul creditului. Amândoi spun Guvernului că economia cade în cap și cer ajutoare. Din loja regală se aude adesea, peste vocile personajelor principale, vocea Președintelui, care nu e încă hotărât dacă să coboare actor principal pe scenă sau să rămână spectator de lux. Criza abia a început să-și arate colții.
În actul II, Criza lovește fără milă. Parlamentul doarme în continuare, iar când nu doarme nu știe ce ar putea face ca să alunge Criza înapoi de unde a venit. Și zice că oricum nu-i treaba lui, e a Guvernului. Guvernul se agită zi de vară până în seară și toarnă alandala ordonanțe de urgență. Toate înghesuite sub semnul stării de urgență, stării de alertă și stării de doi bani pe care o resimte Contribuabilul. Contribuabilul nu mai pricepe nimic. Continuă să bage mâna în buzunarul din ce în ce mai gol și să plătească taxele Guvernului, cu frica în sân că Antreprenorul o să-l dea afară și că Bancherul o să-i ia casa. Criza râde ca nebuna.
Actul III vine pe nesimțite. Obosit de cât a mimat activitatea, Parlamentul pleacă tot pe nesimțite și cu nesimțire într-o vacanță postpandemie și precriză. Criza se face stăpână peste toți și toate. Economia e prăbușită în recesiune, iar Redresarea nu se vede. Haosul deciziilor luate de Guvern și modificate de Parlament strică și bruma de încredere pe care Antreprenorul se chinuia să o câștige în fața Bancherului. Antreprenorul privește cum Criza, Bancherul și Guvernul îi spulberă activitatea și îl forțează la șomaj tehnic pe Contribuabil. Iar acesta chiar că nu mai pricepe nimic: Criza îi suflă a gol prin buzunare, prin frigider și mai ales prin minte. Bancherul îi flutură prin față credite de neatins, Antreprenorul îl concediază, iar Guvernul îl amendează pentru te miri ce. Numai Parlamentul nu-i mai dă nici o atenție: a plecat la Monte Carlo, “redresând” economia franceză.
Sentimentul general este de frustrare: în culise e pitit, uitat de toți, un personaj mult așteptat. Redresarea (economiei) nu mai urcă pe scenă. Cineva a furat “happy-end-ul”.